Cautare




, Contributor

Sănătate |
|

Pierdut adevărul absolut. Îl declar nul.

DIDI.jpg
De ce prea mult din orice poate să-ți afecteze grav simțul realității.

Am încercat să fiu raw-vegană și elanul m-a ținut fix trei luni. Nu știu dacă am făcut eu ceva greșit, cert este că mă simțeam tot mai rău și mai slăbită. Apoi am schimbat macazul spre o dietă care să-mi susțină ritmul sportiv pe atunci radical (două ore de efort intens, în fiecare dimineață) și am trecut pe proteine și grăsimi, până când ficatul meu a dat semne de slăbiciune. După asta m-am detoxifiat cu sucuri, am adoptat nutriția disociată, m-am făcut ovo-lacto-vegetariană și, în esență, am încercat cu inima deschisă tot ce se putea încerca în materie de nutriție și de ceea ce numim, generic, ,,sănătate”. Nu pentru că aș fi avut de dat jos kilograme, ci pentru că fiecare promisiune de acest gen venea atât de frumos ambalată încât rima la perfecție cu dorința mea de a-mi schimba în sens pozitiv stilul de viață. Mai sănătos, mai simplu, mai sigur pentru vremurile noastre ciudate, în care totul, de la aer până la sol, este poluat din cale-afară.

Și totuși, ori de câte ori am crezut până la extremis în ceva, acel ceva a sfârșit făcându-mi rău. După ani de zile de experimente care mi-au făcut bine pe o parte și au stricat pe două, am ajuns să mănânc așa cum îmi cere organismul împotriva căruia m-am răzvrătit atât amar de vreme: din două în două ore, câte puțin (cât încape într-un pumn), din toate alimentele (mai puțin junk-food) și fără să mă mai simt vinovată de nimic. Și, ce să vezi, niciodată n-am fost mai plină de energie, mai sănătoasă și cu analizele impecabile. Greutatea mea nu fluctuează, pot să fac sport fără probleme (dar am renunțat la ritmul nebun de odinioară) și sunt tot timpul bine-dispusă, fără nicio frustrare izvorâtă din privațiune. Și, mai ales, am renunțat la ideea stupidă că un singur aliment sau o singură cale reprezintă secretul desăvârșit al vieții veșnice.

La intervale regulate însă, ca un fel de semnal de alarmă pentru faptul că ar trebui să mă țin cu dinții de echilibrul câștigat cu greu, apare câte un extremist care aruncă o judecată cu titlu de adevăr absolut și, exact ca în parabola cu nebunul, nici toți înțelepții adunați la un loc nu reușesc să-l urnească din loc. Mai ales că lumea noastră nici nu suferă de vreo inflație de înțelepți, ci mai degrabă de ,,pastori” neplătiți ai adevărurilor individuale. De fiecare dată când citesc judecăți cu titlu de adevăr absolut, încerc să-mi dau seama și să înțeleg de ce noi, oamenii, adăpostim în noi un asemenea apetit pentru tot ceea ce înseamnă extrem. Vrem fie stânga, fie dreapta, niciodată calea de mijloc. Fie alb, fie negru, niciodată gri. Fie ceva este salvator, fie este însăși sămânța răului. Cine nu gândește ca noi este malefic, iar cel care ne dă dreptate este ,,fratele” nostru întru adevăr.

O doamnă considerată model de viață sănătoasă și promovată intensiv în media – nu-i voi da numele pentru că nu vreau s-o fac și mai vedetă decât se consideră – a postat pe pagina ei de Facebook, extrem de accesată și urmată cu sfințenie de adepții dietei raw, următorul exemplu viu de judecată absolută: ,,Cancerul e ca norocul. Și-l face omul cu mâna lui”. Am citit de trei ori această cugetare șleampătă și mi-am dorit din tot sufletul să nu reacționez. Să încerc să tac, să-mi înăbuș revolta, să deschid task-urile de pe ordinea de zi și să mă apuc de primul, fără să mă mai gândesc la nimic legat de judecăți nedrepte, de uzurpări ale Divinității și de verdicte strâmbe. Nu am rezistat și poate acesta este încă un semn că nu mi-am greșit meseria. Dacă aș fi vrut să tac mâlc, îmi alegeam o carieră mai puțin predispusă la opinii.

Nu am mai mult de 30 de ani, dar am apucat să experimentez o felie zdravănă de comunism și, chiar dacă eram foarte mică pe-atunci, ceea ce îmi amintesc foarte clar este uniformizarea. Alb-negrul care domnea peste tot și feliile tăiate invariabil pe o singură latură. Nu existau niciodată două fețe ale unei probleme, ci una singură, cea corectă politic și aprobată de forurile superioare numite, pe atunci, ,,puterea”. Acum puterea s-a mai disipat dar chiar și așa, la răstimpuri, apar așa-ziși formatori de opinie, olimpici la proba aruncatului cu părerea, care simt nevoia să împartă lumea în drepți și mișei. Raw-veganii propovăduiesc religia excluderii: cine mănâncă gătit și pune gura pe carne sau brânză va sfârși în focurile Iadului, toți omnivorii sunt niște mâncători de carne de porc, iar medicii sunt Răul. ,,Carnivorii”, în schimb, îi privesc pe vegani ca pe niște sectanți spălați pe creier, care mănâncă buruieni și încolțesc semințe, iar orice tratament naturist devine, automat, o prostie care nu merită luată în seamă.

Nici unii și nici ceilalți nu au dreptate absolută, pentru că nu putem trăi nici exclusiv cu carne de porc, nici exclusiv cu muguri de fasole germinați. Cel puțin asta e părerea mea, de om care a încercat și una și cealaltă și care a văzut pe propria piele că nu te îmbolnăvești de la o bucată de friptură, dar ai toate șansele s-o faci dacă mănânci patru fripturi pe zi. Că nu o să ți se atrofieze mușchii și n-o să mori de inaniție dacă o zi sau două pe săptămână bei doar sucuri proaspete, dar că e foarte probabil să ajungi la capătul puterilor dacă faci numai asta în fiecare zi a vieții tale. ,,Religia” mea este moderația și, indiferent dacă te ghidezi după Biblie, după cărțile lui Stephen Hawking sau după ultimul volum new-age, toate aceste filozofii se intersectează în același punct: echilibrul. Trăim într-un Univers guvernat de echilibru, de legea compensației și unde balanța, mai devreme sau mai târziu, se înclină periculos în defavoarea ta dacă îți așezi toate talerele pe aceeași parte.

Această opinie, lipsită de patimă și de orgolii inutile, este scrisă de nepoata a două femei care au murit de cancer. Două femei care au trecut, în această viață, prin chinuri, încercări și probe de tărie interioară pe care nu le doresc nici dușmanilor și care, până în ultima clipă, au ținut fruntea sus. Nu au făcut niciodată un exces, au urmat bunul-simț care le-a fost insuflat din copilărie, au avut frică de Dumnezeu și respect pentru oameni. Au trăit și au murit frumos. Și tocmai de aceea, nu pot să tac și să stau cu ochii în foile mele, când cineva își permite, de la înălțimea unei filozofii îngurgitate până la refuz, să judece ceea ce niciun om nu are dreptul: suferința altora.

Stimată doamnă ,,Raw-Vegan”, vă doresc ceea ce le doresc tuturor oamenilor îmbătați și chinuiți de propriile adevăruri absolute: să găsiți, în stilul dumneavoastră de viață, în cărțile pe care le citiți sau în icoanele la care vă rugați, acea brumă de înțelepciune care să vă facă puțin mai smerită, mai puțin atotștiutoare și măcar puțin mai fericită. Pentru că, indiferent cât de sănătoasă sunteți din punct de vedere fizic, îmi lăsați impresia acută a unui om zbuciumat și chinuit, care nu și-a găsit liniștea nici măcar în aceste rigori auto-impuse ale perfecțiunii absolute. Tocmai de aceea, vă scuz pentru ieșirea avută. Eu, spre deosebire de dumneavoastră, am compasiune pentru cei cu trupul – și mai ales sufletul – bolnav.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii