Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Muzeul Luvru reface traseul a 31 de picturi pierdute: „Picturile nu ne aparțin”

Muzeul Luvru expune 31 de picturi, confiscate de naziști în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în încercarea de a găsi adevărații proprietari.
luvru

Inițiativa corespunde cu un ultim efort al autorităților franceze de a găsi moștenitorii familiilor care au pierdut operele de artă în perioada 1940-1945. O echipă a Ministerului de Cultură se ocupă cu stabilirea originilor picturilor și descoperirea proprietarilor.

Mai mult de 45.000 de obiecte au fost redate proprietarilor din 1945 și până astăzi. Cu toate acestea peste 2.000 de opere rămân neidentificate, incluzând 296 de picturi care se găsesc la Luvru.

„Aceste picturi nu ne aparțin. În trecut, adeseori, muzeele păreau să acapareze, însă scopul nostru este să le returnăm. Ne-am gândit că este important să specificăm starea și cazul acestor picturi, care nu intră în inventarul nostru. Oamenii care revendică o astfel de pictură trebuie, de exemplu, să dovedească că acea operă i-a aparținut bunicului său. Trebuie să găsească fotografii de familie, plăți sau alte mărturii. Poate dura ani de zile”, a declarat pentru Associated Press Sebastian Allard, directorul departamentului de pictură al Muzeului Luvru, din Paris.

Citește și Muzeul din Amsterdam descoperă noi lucrări semnate de Van Gogh

Sursa: thejournal.ie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii