Această valoare va stabili, cel mai probabil, un nou record pentru binecunoscutul pictor italian, în condițiile în care pictura este considerată o capodoperă a Renașterii și una dintre ultimele opere de acest calibru care încă se mai află într-o colecție privată. Specialiștii sunt de părere că acest tablou va depăși cu mult vechiul record pentru o creație Botticelli, de 10,4 milioane de dolari, stabilit în urmă cu șapte ani.
Cât privește personajul care a fost pictat de maestrul din Florența, identitatea acestuia nu este cunoscută, însă istoricii cred că este vorba despre un tânăr foarte apropiat de familia Medici, cea mai bogată și influentă familie a acelor vremuri, fiind, în fapt, cei care conduceau orașul italian în timpul vieții lui Botticelli.
Mai mult decât atât, „Tânăr ținând un medalion” este considerată o operă din perioada de maturitate a artistului, datată spre finalul secolului al 15-lea, când Papa Sixtus al IV-lea îl invitase pe artistul florentin să picteze Capela Sixtină din Roma. În aceeași perioadă este încadrată și o altă capodoperă a lui Botticelli, „Nașterea lui Venus”.
În esență, pictura care urmează să fie scoasă la licitație este atât de valoroasă pentru că sintetizează idealurile, magia și frumusețea Florenței din Renaștere, perioadă în care pentru prima oară din Antichitate, omul ocupă o poziție centrală în artă, definind umanismul așa cum îl percepem în zilele noastre. Botticelli este considerat pionierul acestui curent, fiind unul dintre primii artiști care a avut curajul să abandoneze tradiția de a picta un portret în profil.
Sotheby’s consideră că vânzarea renumitei picturi va fi cel mai important moment al licitației „Masters Week”, care va avea loc în luna ianuarie 2021. Dacă se va confirmare valoarea de vânzare de peste 80 de milioane de dolari, „Tânăr ținând un medalion” va deveni unul dintre cele mai importante portrete din istoria artei, alăturându-se unui cerc select de capodopere, precum „Portretul Adelei Bloch-Bauer II”, realizat de Gustav Klimt (cu un preț de vânzare, în 2006, de 87,9 milioane de dolari), sau „Portretul Doctorului Gachet” al lui Van Gogh, vândut, acum 30 de ani, cu 82,5 milioane de dolari.
Foto Sotheby’s