FacebookTwitterLinkedIn

Număr televiziuni monitorizate – octombrie 2014: 61

Număr televiziuni monitorizate – octombrie 2009: 50

Televiziuni dispărute din sondaje (octombrie 2014 versus octombrie 2009): OTV (CNA i-a retras licența în 2013), Digi Sport (s-a retras din sondaje), DigiSport + (retras din sondaje), TVR Cultural (desființat de Claudiu Săftoiu, fostul președinte al SRTV), Telesport (desființat – aparținea grupului lui Sorin Ovidiu Vîntu), MGM (retras din sondaje, dar rebranduit de curând AMC), Movies 24, Sport Klub (s-a retras din România), Sport 1 (nu mai emite în România), Senso TV.

Televiziuni apărute în sondaje (octombrie 2014 vs. octombrie 2009): România TV (știri), Disney Junior (copii), Digi 24 (știri), Boomerang (copii), Cartoon Network (copii), Nickelodeon (copii), History Channel (tematic), Paramount (filme), TV Paprika, Dolce Sport, TCM (filme), Acasă Gold (telenovele), EuroSport 2, The Fishing and Hunting Channel, TLC, Comedy Central Extra, Look Plus, Look TV, Megamax, Hit Music, TV H2.

Televiziuni rebranduite: Antena Stars (Antena 2), Diva (Hallmark), ZU TV (GSP TV), Film Café (Romantica), Național 24 Plus (N24), CBS Reality (Zone Reality) , AXN White (AXN Sci Fi), AXN Black (AXN Crime).

Repoziționare: B1 TV canal de știri (2014), generalist (2009). În 2009, Cartoon Network (desene animate) și TCM (filme) emiteau pe un singur canal, în partaj.

Câteva concluzii:

– Față de 2009, sondajele din octombrie 2014 s-au îmbogățit cu numai puțin de 12 televiziuni, toate de nișă. Cele mai multe sunt televiziuni pentru copii (5). De remarcat absența unei noi televiziuni generaliste, o dovadă că acest segment este acoperit, iar o stație generalistă este mult mai scumpă decât una de nișă.

– Din 2009, piața TV din România s-a fărâmițat prin creșterea televiziunilor de nișă, care au erodat audiențele televiziunilor generaliste.

– Se constată și ofensiva televiziunilor de filme, care au ajuns în prezent la un număr de 11 în sondaje de audiență, cu o cotă de piață urbană de 4,7%.

– Declinul canalelor de sport este evident în ultimii cinci ani.

– În 2009, erau 9 televiziuni cu o audiență medie de peste 100.000 de telespectatori (toată ziua), la nivel național. În prezent, sunt 8. A decăzut Realitatea TV, Acasă TV, dar a intrat România TV. În rest, „formația” celor cu rating de peste 100.000 se menține la distanță de cinci ani: Pro TV, Antena 1, Antena 3, Kanal D, Național TV, Prima TV și TVR1.

JOCUL AUDIENȚELOR

Pro TV

În octombrie 2009, Pro TV avea la nivel național o audiență medie de 547.000 de telespectatori pe minut. După cinci ani, Pro TV este în continuare lider, cu 657.000 de persoane pe minut. A câștigat 110.000 de telespectatori în ultimii cinci ani. Creșterea audienței naționale se datorează și pătrunderea cabliștilor în mediu rural. În schimb, în mediu urban, Pro TV a pierdut audiență: 16.000 de orășeni. Explicația ar fi apariția canalelor de nișă (filme, divertisment).

Antena 1

Și în urmă cu cinci ani, Antena 1 era a doua televiziune după Pro TV. (Antena 1 a fost mereu a doua!) În octombrie 2009, avea o medie 375.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), la nivel național. În prezent, are cu 186.000 mai mult, cea mai mare creștere de pe piața TV, și s-a apropiat amenințător de lider. În mediul urban, a câștigat 80.000 de telespectatori.

Antena 3

În octombrie a.c., Antena 3 are o medie de 291.000 de telespectatori la nivel național, cu 127.000 mai mult decât în octombrie 2009. Pe atunci, Dan Voiculescu lupta alături de alți doi moguli, Sorin Ovidiu Vîntu și Dinu Patriciu, împotriva președintelui Traian Băsescu. În prezent, Dan Voiculescu este în pușcărie, condamnat pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare și evaziune fiscală. Antena 3 este a patra televiziune la nivel național și a treia în mediu urban. În 2009, canalul de știri era pe locul 5 în topul audienței naționale. În urban, Antena 3 avea o medie de 122.000 de telespectatori pe minut (toată ziua) și se afla în urma Realității TV (145.000).

Kanal D

Kanal D este a treia televiziune pe național (326.000 de telespectatori pe minut) și a patra în urban (170.000). În urmă cu cinci ani, era a opta în ambele universuri. A înregistrat creșteri de 167.000 pe național, respectiv 96.000 în urban. Serialele turcești și emisiunile tabloid au ridicat audiența canalului.

România TV

România TV este a cincea televiziune în urban, cu o medie de 93.000 de telespectatori pe minut. În urmă cu cinci ani, televiziunea nu exista pe piața TV, Sebastian Ghiță încă nu se „afirmase” pe piața media. Canalul lui Ghiță a avut cea mai rapidă ascensiune în sondajele de audiență din ultimii doi ani.

Realitatea TV

În „epoca Vîntu” din 2009, Realitatea TV era a treia televiziune (național și urban), cu o medie de 225.000, respectiv 145.000 de telespectatori pe minut. Luna trecută, în „epoca Gușă”, Realitatea TV a avut 86.000 pe național și 50.000 în urban, ocupând locul 12 în topul audienței generale. Vîntu, fostul patron, este în pușcărie, Maricel Păcuraru, unul dintre actualii patroni, a fost condamnat recent la patru ani de închisoare cu executare (Dosarul Poșta Română), iar celălalt patron, Cozmin Gușă, nu se simte deloc bine (financiar).

B1 TV

B1 TV se află pe locul 9 în topul audienței generale la nivel național, cu o medie de 94.000 de telespectatori pe minut. În urmă cu cinci ani, era o televiziune (oarecum) generalistă și se afla pe locul 16 la nivel național, după Sport.ro și Minimax, cu o medie de de 56.000 de telespectatori pe minut.

TVR 1

În prezent, principala televiziune a televiziunii publice are o medie de 160.000 de persoane pe minut, ocupând locul 6 pe național, după România TV. În 2009, pe vremea conducerii politrucului Alexandru Sassu, se afla pe locul 4, cu o medie de 197.000 de telespectatori. A pierdut 37.000 de telespectatori pe național și 31.000 în urban. SRTV încheia anul 2009 cu pierderi de 11,35 milioane de euro și datorii în valoare de 54,1 milioane de euro. La sfârșitul anului 2013, datoriile televiziunii publice se ridicau la 180 milioane de euro.