Cautare




, Forbes Staff

Telecom |
|

Piața smartphone-urilor din România a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii trei ani

Piața de smartphone-uri din România a înregistrat în primul semestru din 2018 o creștere cu aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând cel mai mare avans din ultimii trei ani, potrivit Avenir Telecom.
Pile of smart phones

Evoluția a avut loc în contextul în care consumatorii au început să se orienteze către terminale mai performante, vândute la prețuri mai mari. Astfel, din punct de vedere valoric, piața de smartphone-uri din România a urcat în primele șase luni ale anului cu aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În plus, evoluția pieței de smartphone-uri a fost determinată și de creșterea consumului la nivel general, dar și de schimbarea strategiei producătorilor, care au lansat pe piață mai multe modele din segmentele middle și high.

Dezvoltarea pieței smartphone-urilor a fost susținută și de operatorii telecom, care au oferit posibilitatea utilizatorilor să achiziționeze smartphone-uri împreună cu internet 4G nelimitat, la prețuri accesibile. De asemenea, creșterea timpului de folosire a smartphone-urilor, precum și a consumului de internet și date mobile, a influențat pozitiv vânzările de smartphone-uri, în sensul achiziției telefoanelor mai performante, ca necesitate de utilizare în activități precum gaming, streaming live, navigare pe internet la viteze 4G sau socializare.

Prețul mediu al smartphone-urilor vândute în România a depășit în primul semestru suma de 200 de euro, cu 13% în plus față de prețul mediu înregistrat în primul semestru 2017.

În prima jumătate a anului, românii s-au orientat către telefoanele din gamele medie și de top disponibile pe piață.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii