Cautare




, Forbes Staff

Imobiliare |
|

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, marcată de o creștere spectaculoasă

Piața de fuziuni și achiziții din România a avut o vară fierbinte în trimestrul al treilea, cu tranzacții cumulate în valoare de 809 milioane de euro, mai mult decât dublu față de cele 391 milioane de euro din trimestrul al doilea, arată datele unei analize Deloitte.
shutterstock_542840434

Conform estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieței, care cuprinde și tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost între 1,4 și 1,6 miliarde de euro, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă din 2017.

„Suntem martorii unei efervescențe în piața tranzacțiilor, atât pe plan local, cât și pe plan internațional, cu impact asupra subsidiarelor din România. Tranzacțiile încheiate în trimestrul III sunt îndeosebi cele începute în primele luni ale anului 2018 pe baza cifrelor din 2017 care au fost foarte bune în toate domeniile”, a precizat Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance, Deloitte România.

Numărul de tranzacții monitorizate în trimestrul al treilea a fost de 27, din care numai o treime au avut valoarea ce a fost anunțată oficial sau ce poate fi calculată pe baza datelor publice. Continuă astfel tendința acestui an de a nu anunța valoarea tranzacțiilor. În perioada similară din 2017 au fost anunțate în total 28 de tranzacții.

Cea mai mare tranzacţie anunţată în trimestrul al treilea a fost achiziţia de către Advent International a grupului Zentiva, inclusiv Zentiva SA România, fostul Sicomed, cu o valoare calculată la 287 de milioane de euro, aplicând multiplul EBITDA al tranzacţiei la rezultatele Zentiva SA din 2017.

A doua tranzacţie a fost vânzarea Agricost către grupul Al Dahra, cea mai mare tranzacţie din agricultură în România, cu o valoare de 200 de milioane de euro.

A treia tranzacţie a fost achiziţia unui pachet de 7,5% din UiPath de către un consorţiu de investitori condus de Sequoia Capital, la o evaluare de 2,6 miliarde de euro, valoarea tranzacţiei fiind de 194 de milioane de euro.

A patra tranzacţie este achiziţia de către fraţii Pavăl a proiectului de birouri The Bridge de la Forte Partners, valoare necomunicată.

A cincea tranzacţie este vânzarea de către fondul de investiţii Abris a firmei de curierat Urgent Cargus către fondul de investiţii Mid Europa, cea mai mare tranzacţie din acest domeniu de până acum, valoare necomunicată.

„Activitatea din piața de fuziuni și achiziții rămâne intensă. Observăm un interes în creștere atât din partea investitorilor strategici, cât și din partea celor financiari, care doresc să investească sume de peste 100 de milioane de euro per tranzacție. Cu 12 tranzacții de peste 100 de milioane de euro în primele nouă luni, sunt șanse mari ca până la sfârșitul anului să depășim recordul de mari tranzacții stabilit anul trecut”, a concluzionat Ioana Filipescu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii