FacebookTwitterLinkedIn

Conform statisticilor Eurostat, importurile în blocul comunitar au scăzut considerabil în acest an, cu 13.000 de tone, până la 43.700 de tone în primele cinci luni. Marea Britanie, Noua Zeelandă și Australia au fost, în mod istoric, cei mai mari furnizori.

Cei mai mari trei producători sunt Spania, Franța și Irlanda și reprezintă aproape două treimi din totalul producției, scrie EuroMeatNews.com.

În ceea ce privește declinul acestui segment din industria cărnii, specialiștii susțin că există mai mulți factori care contribuie la această scădere. În primul rând, sectorul HoReCa care a fost închis în mare parte din cauza restricțiilor Covid-19, mai ales că acest sector este adesea destinația pentru carnea de oaie importată.

La această situație se adaugă și existența mai multor neînțelegeri comerciale între Marea Britanie și Uniunea Europeană de la sfârșitul perioadei de tranziție, în ianuarie 2021. În plus, costurile de transport au crescut la nivel global, ceea ce a împiedicat competitivitatea cărnii de oaie din Noua Zeelanda și Australia pe piața europeană.