Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Peste jumătate de milion de români se uită în fiecare duminică la „Viața satului” (TVR 1)

viata_satului.jpg
„Viața satului” (TVR 1), singura emisiune de televiziune în care se vorbește cu „picioarele bine înfipte în brazdă” și de unde românii pot afla cum mai merge agricultura țării, a avut o audiență medie de 608.000 de telespectatori pe minut, la nivel național, în perioada 1 ianuarie – 28 iulie a.c.

Audiența medie din prima jumătate a acestui an a programului „Viața satului” (difuzat în fiecare duminică de la ora 10:35 pe TVR 1) este mai mare cu 85.000 de telespectatori față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Ratingul național de 3,2% este foarte bun pentru un program TV difuzat duminică dimineața. Creșterea audienței mai arată și faptul că este o emisiune care și-a câștigat de ani buni un public fidel, indiferent de stadiul însămânțărilor, de problemele fermierilor, de guvernări, finanțări, secete sau ploi.   

Indicatorul de audiență reach, care arată numărul de persoane distincte care au urmărit un program TV cel puțin un minut, a fost în cazul emisiunii „Viața satului” de 11.925.000, în intervalul 1 ianuarie – 28 iulie 2013. Asta înseamnă că 11,9 milioane de români (persoane unice) au urmărit cel puțin un minut din acest program.

Totuși, reach-ul este mai mic cu 318.000 persoane distincte față de anul 2012. Cu un rating în creștere, dar cu un reach mai redus, se poate spune că „Viața satului” și-a fidelizat un public stabil, iar cei care se duc pe acest program doar din curiozitate sunt din ce în ce mai puțini.

Cei mai mulți telespectatori la nivel național provin din grupa de vârstă 55 – 64 de ani: 25,2%. Românii cu vârste de peste 65 de ani sunt în proporție de 20,4%. Publicul matur (35 – 44 de ani) deține o cotă de 15%. Persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani au pondere de 10,4% din totalul telespectatorilor. Tinerii între 18 și 25 de ani înregistrează o cotă de 5,1%.

Profilul telespectatorilor în funcție de studii se prezintă astfel: 30,5% – studii primare, 49,3% – studii medii și 11,9% – studii superioare.

Bărbații sunt mai prezenți la „Viața satului” decât femeile: 54,6%, respectiv 45,4%.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii