FacebookTwitterLinkedIn

La acesta vor participa peste 700 de militari români și străini, care vor utiliza 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.

Exercițiul „Poseidon 21” este cuprins în Programul NATO de instruire multinațională consolidată/ întrunită (CJET – Combined Joint Enhanced Training), un concept complex, destinat instruirii forțelor Aliate, care a fost propus de România la Summit-ul NATO de la Varșovia, în anul 2016, pentru întărirea măsurilor de securitate pe flancul sud-estic european.

Comandamentul Flotei din Constanța va conduce activitățile de instruire planificate pe mare, pe uscat și în aer, în care sunt integrate forțe și mijloace din Bulgaria, Franța, Grecia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia.

Scenariul exercițiului cuprinde secvențe întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, în care vor fi aplicate proceduri operaționale NATO de cercetare hidrografică, de identificare și neutralizare a minelor marine și a dispozitivelor explozive improvizate, secvențe combinate de luptă împotriva aviației inamice, a navelor de suprafață și a submarinelor, precum și manevre de remorcare a unei nave avariate, de reaprovizionare pe mare și de acordare a primului ajutor.

Din partea Forțelor Navale Române, participă puitorul de mine și plase ,,Viceamiral Constantin Bălescu”, nava maritimă hidrografică ,,Cpt.cdor Alexandru Cătuneanu”, nava rapidă de scafandri ,,Venus”, remorcherele de port și radă „Vârtosul” și „Voinicul”, două detașamente scafandri EOD, scafandri fluviali și scafandri salvatori, precum și un elicopter Puma Naval.

România mai este reprezentată la Exercițiul „Poseidon 21” de 2 aeronave MIG-21 Lancer și un elicopter IAR 330 MEDEVAC ale Forțelor Aeriene, un pluton de infanterie de la Brigada 9 „Mărășești” din subordinea Forțelor Terestre, precum și o navă de patrulare și intervenție a Gărzii de Coastă, o autospecială de intervenție pirotehnică și o ambulanță din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Militarii străini aliați vor fi prezenți cu vânătoarele de mine BGS ,,Tsibar” (Bulgaria) și HS ,,Evropi”, un robot subacvatic telecomandat (Turcia), scafandri EOD (SUA) și aeronave de luptă „Rafale” (Franța), Eurofighter „Typhoon” (Spania).