Cautare




, Contributor

Forbes.com

Sănătate |
|

Peste 400 milioane de oameni pot muri din cauza unei boli cronice în 10 ani

medicamente.jpg
Dacă în următorii 10 ani este estimat ca peste 400 milioane de oameni să aibă drept cauză a decesului o boală cronică, atunci până în anul 2050 se consideră că 50% din populaţia lumii occidentale va fi afectată de o astfel de boală, susține Dr. Catherine Le Galès-Camus, WHO Assistant Director-General.

Ȋn acelaşi timp, criza de personal, creşterea costurilor pentru asistenţa medicală şi bugetele austere destinate achiziţiilor influenţează lipsa de iniţiativă în domeniul medical.

Noile tehnologii pot îmbunătăţi eficacitatea sistemul de sănătate, care la rândul său va face costurile controlabile. Concepţia conform căreia achiziţionarea de noi echipamente tehnologice ar face sistemul de sănătate mai scump este eronată. De fapt, costul de achiziţie al echipamentelor medicale reprezinta mai putin de 2% din totalul bugetului alocat sistemului medical. “Inovaţiile din domeniul sănătăţii pot reduce deficitele bugetare ale guvernului, inovaţiile însemnând o mai bună calitate şi o mai mare eficienţă, care s-ar reflecta printr-un control mai bun asupra costurilor”- a spus Joost Leeflang, CEO Philips CEE.

Toate ţările din Europa se confruntă, mai mult sau mai puţin, cu aceste probleme, însă conform  indicatorilor Comisiei Europene de Sănătate Publică, speranţa de viaţă în România este cu 6 ani sub media UE.

Ȋn acest sens, împreună cu IMAS, Philips a realizat un sondaj despre starea și atitudinea românilor privind sănătatea. Rezultalele au aratat, la fel ca şi anul trecut, ca peste 57% dintre români îşi apreciază starea de sănătate ca fiind “bună” sau “foarte bună”, doar 4 spre 5% dintre respondenţi considerând că starea lor de sănătate este „excelentă”.

Chestionaţi în privinţa problemelor de sănătate pe care le-ar putea dezvolta pe viitor, românii consideră bolile cardiovasculare ca fiind cea mai mare ameninţare asupra sănătăţii lor, în timp ce 42% din români nu se consideră ameninţaţi de vreo problemă de sănătate în următorii 5 ani.

In 2012, 58% din respondenţi au afirmat că tehnologia existentă nu este suficientă pentru diagnosticarea incipienta şi tratament, în timp ce acum un an 63% din respondenţi au fost de părere că tehnologia existentă nu este de ajuns.

Cu toate acestea, în rândul populaţiei, problemele şi dificultăţile sistemului medical rămân aceleaşi: lipsa profesionalismului, costurile ridicate pentru asistenţă şi tratament, precum şi bugetul insuficient alocat sistemului public de sănătate şi tehnologia veche şi insuficientă.

La nivel global, preocuparea unanimă a guvernelor actuale este de a asigura şi de a dezvolta un sistem de sănătate echitabil şi durabil, axat pe prevenirea îmbolnăvirii populaţiei. Uniunea Europeană vine în întâmpinarea acestui demers, prezentând un program de dezvoltare ambiţios pentru următorii 10 ani – Europe 2020 – prin care îşi propune să asigure Statelor Membre o creştere sustenabilă în domeniul medical.

“Ȋn acest sens, Comisia Europeană a stabilit pentru perioada 2014-2020 un buget al fondurilor structurale de 374 de miliarde de euro. Cele 27 de ţări membre UE vor putea accesa 5 miliarde de euro pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale, iar ţările din Europa Centrala şi de Est au la dispoziţie 145 de miliarde de euro pentru modernizarea sistemului medical. Statele Membre care doresc să atragă fonduri structurale, vor trebui să aibă pregătită o strategie de consolidare a sistemului sanitar. Prin acest seminar am vrut să atragem atenţia asupra oportunităţilor de schimbare din domeniu, dar şi să amintim că proiectele ar trebui să beneficieze de consultanţa şi sprijinul tuturor celor din industrie”, a concluzionat Gorjan Lalchevski, Country Manager Philips România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii