FacebookTwitterLinkedIn

„Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost una memorabilă. Peste 65.000 de oameni au trecut pragul tărâmului magic UNTOLD, în a patra zi a festivalului. Astfel, în total, în cele patru zile peste 265.000 s-au bucurat de ediţia din 2021 a festivalului UNTOLD, în condiţii de maximă siguranţă, în cel mai sigur loc public din România. Timp de patru zile, fanii veniţi din peste 100 de ţări ale lumii s-au bucurat de prezenţa celor mai mari artişti, DJ-i şi trupe live. Fiecare invitat al festivalului UNTOLD şi-a declarat entuziasmul de a ajunge la un eveniment cu public, după o perioadă de doi ani de pauză. Încărcătura emoţională a fost puternică în fiecare zi a festivalului, atât pentru participanţi, cât şi pentru artişti şi organizatori”, se arată într-un comunicat al organizatorilor festivalului, conform Agerpres.

În comunicat se arată că „în 2022 acest ţinut magic, numit UNTOLD, îşi va deschide din nou porţile pentru cei care vor să-i descopere secretele” şi că ediţia din 2021 s-a derulat în siguranţă.