/…/ În noaptea aceea Minoru avusese un vis: o cifră de foc – șapte – înconjura literele S și F. Dimineața verifică literele premonitorii și constată că reprezentau inițialele unei agenții de publicitate europene, iar cifra, numărul sucursalei dintr-un oraș denumit straniu, „Bucharest”.
Google îi aduse în față figura managerului, un bărbat încă tînăr și cu o înfățișare de posedat în majoritatea fotografiilor, mai toate surprinse în ipostaze mondene sau în mijlocul unor adunări profesionale. Ajuns la birou, după verificarea conștiincioasă a listei de comenzi, deschise aplicația de e-mail.
/…/ Într-o cu totul altă dimineață și, mai ales, într-o cu totul altă țară, cam pe la ora unsprezece, cel pe care unii îl cred Lucian Georgescu era la a treia cafea și al doilea pachet de țigări: o dimineață de lucru normală în România obsedantului deceniu doi al tranziției. „Te caută un japonez” – se scălîmbăie asistenta, iar Georgescu își aprinse nervos o țigară, uitînd că mai avea una fumegîndă în scrumieră și o a treia în mîna, cu care ținea mobilul la care vorbea cu unul dintre clienții cărora își dăruise condiționat tinerețea.
/…/ Diminețile celor doi bărbați se contopiră ciudat în orașul clădit efemer pe mlaștini secate, într-un ritual al ceaiului băut împreună la prima oră a fiecărei dimineți, în agenția pustie. Georgescu era recunoscut de industrie ca fiind diliu: cine ar fi putut angaja un scriitor japonez – greu vorbitor de engleză – și să-i și găsească o denumire pe măsură, „concept writer”? Trecu un an și relația dintre cei doi evolua de neînțeles pentru cei din jur. Isobe se străduia să trăiască în această societate primitivă cu stoicism; singurul lui regret era că nu putea să-l facă pe celălalt fericit.
/…/ În ziua în care Georgescu ajunse mai tîrziu la birou, ratînd ceaiul de dimineață cu Isobe, ochii secretarei exprimau groaza, pe fundalul unor răgete animalice. Bătrînul director urcă scările în fugă, tocmai la țanc pentru a preveni strangularea de către japonez a singurului copywriter țigan al agenției. „Trebuie să pleci Minoru, s-a terminat”, ordonă gutural Georgescu, iar Isobe dispăru ca prin farmec.
În noaptea aceea, publicitarul bău o sticlă de Jack, revăzînd de trei ori în buclă „Ghost Dog” al lui Jarmusch; de la moartea lui Tuci, terierul negru rusesc, nu mai plînsese astfel. Dezlegat de contract, luptătorul e liber să plece: Georgescu realizase că își pierduse samuraiul pe vecie.
(fragmente din ”Amintirile unui viitor om de publicitate”, în curs de ne-publicare)
