FacebookTwitterLinkedIn

Redeschiderea mall-urilor a readus la lucru majoritatea celor 1,2 milioane de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în retail, iar primele date realizate la o săptămână de la redeschidere arată o performanţă relativ mai ridicată a traficului pentru centrele comerciale regionale comparativ cu cele din Bucureşti, potrivit unei analize publicate de o companie de consultanţă imobiliară, anunță Agerpres.

“Am remarcat un comportament diferit de consum, atât ca vizită în mall, cât şi la nivel de achiziţie, oraşele regionale mari fiind peste media din Bucureşti, cu mai mult de 80% din trafic recâştigat (…) O veste bună la nivelul întregii ţări este că acei consumatori care s-au întors la mall sunt cumpărători şi traficul se traduce în vânzări”, a declarat Luiza Moraru, Head of Property Management CEE, CBRE.

Conform analizei, această situaţie a fost favorizată de faptul că logistica afiliată unei cumpărături online este mai puţin dezvoltată în afara Bucureştiului şi a impulsionat vânzările offline din oraşele secundare, de distanţele relativ mici din oraşele de provincie, care permit clienţilor să ajungă rapid la mall, evitând mijloacele de transport în comun şi de intensificarea acţiunilor de marketing şi comunicare online.

Potrivit estimărilor CBRE, proiectele comerciale din oraşele regionale vor continua să înregistreze rezultate în creştere cel puţin până în toamnă, când perioada concediilor se va încheia şi cei peste 175.000 de studenţii vor reveni în Capitală.