Cautare




, Contributor

Travel |
|

Pe coasta Egeei, la vest de Izmir

Alaçatı-Çeşme, pe coasta turcă, e locul ideal pentru o vacanță prelungită. Ești înconjurat de plaje și de vile în stil mediteranean, între care se ascund rafinate restaurante de familie. Faimoasele insule grecești Chios și Lesbos sunt foarte aproape, așteptându-te să le vizitezi într-o croazieră.
SONY DSC

Alavya Alaçati este un loc al amintirilor. Înainte vreme, amintirile defilau aici pe bandă de celuloid; hotelul este ridicat pe locul unui cinematograf în aer liber. Azi, cadrul incredibil de seducător, provincial și, în același timp, boem, constituie una dintre cele mai rafinate destinații de vacanță egeene, spațiu privilegiat, pe care cu siguranță nu îl vei uita prea curând. Aflat pe coasta de vest a Turciei, la o distanță rezonabilă de Izmir, Alaçatı-Çeşme este foarte apreciat de locuitorii marelui oraș vecin, care își petrec adesea vacanțele aici.

Artă, relaxare, intimitate

Sunt destul de multe hoteluri de patru și cinci stele în Çeşme, mai toate mizând pe șarmul arhitectural și atmosfera oferite de vilele mediteraneene. Trebuie să recunoaștem că este greu de întrecut plăcerea de a te afla într-un astfel de cadru în care intimitatea și natura dialoghează armonios. Luxul la scară umană, cu o patină temporală și provincială, este cum nu se poate mai atractiv.

Și pentru că vorbeam despre atenția acordată senzației de familiaritate, e bine de știut că la Alavya Alaçati, hotelul pe care ți-l recomand, fiecare dintre spațiile de cazare a fost decorat individual, acordându-i-se o atenție specială. Interioarele sunt decorate cu mobilier realizat pe comandă și amprentate cromatic de lucrările unor artiști turci contemporani, extrase din colecția proprietarului hotelului și integrate într-un discurs estetic coerent de designerul Hakan Ezer.

Tablou în alb și albastru

Dacă ești îndrăgostit de atmosfera Egeei, de promenadele marine și de restaurantele de familie, Alaçatı-Çeşme este destinația perfectă. Peste tot vei descoperi bijuterii arhitectonice, vile de o frumusețe serenă, ale căror ziduri și balcoane albe sunt îmbrăcate în bougainvillea. Multe dintre ele sunt case de vacanță ale clasei medii sau bogate din Izmir, ele repetând continuu, dar deloc plictisitor mantra estetică a albului punctat de albastrul ancadramentelor. Alaçatı-Çeşme este o încântare pentru ochi, iar oamenii de aici – balsam pentru suflet. Hotelul Alavya Alaçatı, parte a colecției Design Hotels, tocmai pe aceste două atuuri pariază – pe pitorescul întregii proprietăți și pe ospitalitatea fără cusur.

Hărți afective

Există 25 de camere, o piscină exterioară și toate facilitățile necesare pentru a-ți continua sau începe un program de exerciții fizice.

Vei lua masa la cele două restaurante ale hotelului, Mitu și Agrilia, dar îți recomand să-ți rezervi timp pentru a trasa tu însuți harta gastronomică a orașului. Vei avea multe de descoperit; îți dau doar câteva repere, de neratat, pentru bucătăria turcă sau mediteraneeană, în general: Kydonia, Fava, Ferdi, Barbun, Momo – restaurante apreciate de toți turiștii care le trec pragul. E bine să străbați zona pe jos, căci fiecare pas îți poate aduce o nouă surpriză plăcută în cale: un magazin de suvenire, o moară de vânt, un șarmant club pe plajă.

La Çeşme trebuie să vezi și citadela lui Baiazid al II-lea, însă, cum te afli într-o localitate de coastă, plajele rămân principala atracție; Ilica, Babylon, Ramo, Pirlanta, Delikli, Sera, Tekke sunt cele mai renumite, dar nici pe departe tot ce poate oferi Çeşme în materie de soare, relaxare, mare. Vizitează împrejurimile; poți face un tur în nordul Peninsulei Karaburun, unde turismul nu este foarte dezvoltat.

Din Çeşme poți pleca în croaziere de mai multe zile spre arhipelagul grec. Insula Chios se află chiar lângă coasta turcă, la fel Lesbos (la nord) și Samos (la sud). Granițele, mai ales cele maritime, sunt făcute pentru a fi trecute, pentru a uni. Alaçatı-Çeşme și întreaga coastă de vest a Turciei reprezintă, de fapt, un fericit loc al confluențelor etnice, culturale, gastronomice și poate că acest lucru, laolaltă cu căldura oamenilor de aici, constituie cea mai mare bogăție.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii