Cautare




, Contributor

Partener Platypus Group

Opinii |
|

Pe bune despre Ghidul de Pitch

Dincolo de politețuri, există un motiv foarte important pentru care, zilele trecute, s-a lansat Ghidul de Pitch: sunt foarte mulți oameni din companii care nu înțeleg cum pot scoate maximum de la agențiile de publicitate cu care lucrează. Cum pot obține mai mult pentru aceiași bani pe care îi investesc.
Lorand_Balint.JPG

Afacerile agențiilor de publicitate reprezintă un business de oameni. Nu de manageri și de finanțiști, ci de oameni a căror treabă este să gândească lucruri. Cu cât acești oameni sunt mai motivați, mai cu chef de viață, cu atât șansele să scoată ceva măcar decent pe brief cresc semnificativ.

Și dacă cineva crede că un buget de 1 milion de euro îi va face să muncească mai cu spor se înșeală amarnic. Un client cu un buget mult mai mic, dar care înțelege nevoia să motiveze echipa cu care lucrează, va obține mult mai mult.

Ghidul de Pitch conține niște recomandări care ajută ca, în loc să lucreze 10 agenții fără prea mare elan și energie pozitivă, să lucreze mai puține, dar mai cu chef. Și cu rezultate mai bune.

Pentru a înțelege mai bine ce vreau să zic, iată o poveste personală scrisă mai demult (pentru botiblog.ro pe vremea când țineam blogul personal):

Într-o marți dimineață vine la mine art-ul meu și mă întreabă cu o voce în care se putea simți o mare disperare:

Art: Boți, e adevărat că azi, la 4, este prezentarea la client?

Eu: Da.

Art: Nu știu cum am ajuns în situația asta, dar tot la 4 mi-am făcut programare la coafor și trebuie neapărat să ajung și nu știu cum să fac. Pot să nu vin la întâlnire? Știu că este super nașpa, dar chiar nu pot merge la altă oră la coafor.

Eu: Exact la 4?

Art: Da.

Eu: Și nu poți merge la altă oră sau mâine?!?

Art: Este foarte important, am o întâlnire diseară și nu pot merge așa!

Eu: Hm, bine, du-te și ne descurcăm noi cumva. E nasol pentru că, dacă nu vindem azi, am încurcat-o rău și cu munca făcută degeaba până acum și cu timingurile.

Art: Știu, știu! O să vezi că o să cumpere, sunt sigură și oricum o să tragem tare zilele următoare și o să iasă totul OK. Merci mult!”

Deși la momentul respectiv, am răspuns din instinct și în sinea mea m-am cam enervat (mai ales că dădusem prin calendar întâlnirea de vreo săptămână), am știut și atunci și știu și acum, după ani de zile, că am avut atitudinea corectă și la fel aș face și azi.

Bun, faptul că m-am dus fără art la o prezentare, ce avea o mare componentă dedicată vizualului, nu a fost foarte fericit, dar dacă aș fi forțat-o să renunțe la coafor aș fi avut toate șansele să am în întâlnire (și după) un om demotivat ceea ce nu m-ar fi ajutat deloc – ba chiar m-ar fi încurcat foarte rău.

Adevărul este că succesul oricărui account depinde de echipa sa, ceea ce facem noi nu are finalitate către consumator. Poți să ai cea mai bună înțelegere a businessului din lume, poți să ai o gândire strategică impecabilă, insighturi foarte puternice și abilități incredibile de manager de proiect, dacă echipa din jurul tău nu livrează la același nivel, degeaba!

Rezultatul final al muncii unei agenții, adică ceea ce vede consumatorul, este întotdeauna o reclamă,  nu un ppt. Iar oamenii de agenție (și aici nu mă exclud nici pe departe) sunt niște specii ciudate care, pentru a trage tare,  au nevoie de puțin răsfăț, de mângâierea orgoliului, de recunoașterea dreptului la alte lucruri la fel de importante ca munca.

În săptămânile care au urmat „momentului coafor”, am avut un art care a tras foarte tare pe contul respectiv, s-a întrecut pe sine pentru simplul fapt că a știut că este înțeleasă și că și ceilalți trag tare pentru ea la nevoie. A fost atitudinea pe care mă bazam și fără de care zilele ei pe conturile mele ar fi fost numărate cu siguranță.

Niciodată nu am întrebat-o de ce era așa important să meargă la coafor în acea zi – sunt convins că era important pentru că nu s-a repetat niciodată. După cum sunt convins și că orice account trebuie să poată prezenta la nevoie orice creație – pentru că  la urma urmei chiar și fără coafor, artul meu putea fi bolnav în acea zi.

PS1 Dacă aș fi forțat-o să vină la întâlnire este foarte probabil ca atitudinea să fi fost, mai mult sau mai puțin, de genul: da, sunt aici cu voi, nu am chef să fiu cu voi, vă fac o favoare că sunt cu voi, hai aprobați odată ce vă prezint să scap odată de aici! Sau nu aprobați, dar hai să terminăm odată și să plecăm toți acasă!

PS2 Într-o altă zi mă duc la un coleg care stătea la o masă cu o foaie de hârtie în față și un creion în mână. Îl întreb: „Ce faci?” El îmi arată foaia pe care era scris, de sus până jos, Bonux, Bonux, Bonux, Bonux, Bonux, Bonux, Bonux, Bonux, și îmi răspunde: Păi, uite, mă gândesc la brieful Bonux!”

Mi-am dat seama atunci că putea să se gândească la nemurirea sufletului sau la Bonux, doar el și Dumnezeu știau la ce se gândea efectiv.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii