PayPoint România intră pe segmentul plăților pentru întreținere - Forbes.ro
Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

PayPoint România intră pe segmentul plăților pentru întreținere

PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin punctele de retail, intră pe un nou segment de plăți, cele pentru cheltuielile de întreținere, prin semnarea unui parteneriat cu XiSoft, dezvoltatorul platformei de administrare imobile de locuințe BlocManagerNET.
Terminal PayPoint

Serviciul se adresează clienților companiei XiSoft, asociații de proprietari și firme de administare imobile care folosesc platforma BlocManagerNET pentru a administra imobilele în care locuiesc.

Ca urmare a parteneriatului, locatarii acestor clădiri își pot plăti facturile de întreținere prin cele peste 11.700 de puncte de plată PayPoint din întreaga ţară.

Este un tip de plată care lipsea din portofoliul PayPoint și adăugarea lui contribuie la îndeplinirea misiunii asumate, aceea de a-i ajuta pe români să rezolve toate plățile din gospodărie cu un singur drum”, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director al PayPoint România.

Locatarul unui bloc unde este utilizat sistemul de administrare imobile BlocManagerNET și unde s-a optat pentru plata prin PayPoint poate merge într-unul din magazinele partenere cu notificarea de plată ce conține codul de bare sau cu un cod unic pentru plata prin PayPoint alocat fiecărui apartament în parte. Vânzătorul scanează codul de bare sau introduce manual codul unic, încasează banii în numerar şi îi înmânează clientului chitanţa emisă de terminal cu toate detaliile tranzacţiei (data, suma, furnizorul etc). Consumatorii nu plătesc niciun comision suplimentar, iar accesul la sistemul PayPoint nu este condiționat de cumpărături în magazin.

Ne-am dorit de mult timp parteneriatul cu PayPoint și îl considerăm cea mai importantă realizare strategică din ultimii ani. Apreciem că plata întreținerii prin PayPoint va revoluționa modul în care se va face administrarea unei asociații de proprietari. Ne așteptăm la reducerea orarului de caserie și înlocuirea lui cu întâlniri la care să se discute problemele de administrare sau sugestiile de îmbunătățire ale condominiului”, a declarat Varvari Pavel, fondator al XiSoft.

Pe lângă plata întreținerii, prin intermediul terminalelor PayPoint, mai pot fi plătite şi alte facturi de utilități (gaz, apă, electricitate etc.), contravaloarea rovinietei, servicii de securitate, bilete de avion, facturile emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu sau ratele, se poate realiza încărcarea electronică a cartelelor telefonice şi se pot efectua transferuri de bani, interne şi internaţionale, în magazinele PayPoint selectate.

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienți prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, compania are încheiate contracte cu 162 de clienți din telecomunicații, utilități, servicii financiare etc.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii