FacebookTwitterLinkedIn

Paul Balogh, Managing Partner Read Forward

Forbes: În calitate de editor vă îngrijorează perspectiva în care volumele în format digital vor fi tot mai solicitate în dauna cărților pe hârtie?

Paul Balogh: Noi suntem o editură exclusiv digitală și deci pentru noi digital vs hârtie nu mai e o alegere ci deja alegerea este făcută. Asta nu înseamnă că nu mai citim pe hârtie, o facem și o vom face cu plăcere întotdeauna, probabil, e o chestiune de generație.

Pe vremea când, în calitate de director Humanitas Digital, am fost un actor timpuriu al revoluției digitale, îmi aduc aminte că temerea editurilor era destul de mare și totul se mișca în jurul fricii de piraterie. Dar, așa cum suspectam și atunci, frica aceasta de piraterie era de fapt doar partea exprimabilă dintr-o frică mai adâncă și anume aceea față de schimbările potențial destabilizatoare în privința modelului de business pe care epoca digitală le aduce.

Din fericire vedem destul de limpede că frica aceasta în mare parte s-a risipit și majoritatea editurilor serioase au trecut deja de 2-300 de titluri fiecare. Deja nu mai putem spune că nu avem conținut în limba română. Mai rămâne ca piața de tablete și smartphone să crească și să ajute oamenii să consume mai mult cultură în format digital.

Forbes: În viziunea dvs, cum ar putea să conviețuiască digitalul și hârtia în industria editorială din România?

Paul Balogh: Deocamdată digitalul este, optimist, undeva pe la 1-2% din piața locală de carte. Are, deci, loc să conviețuiască în pace cu hârtia pentru câțiva ani buni. Probabil atunci când va ajunge la 30-40% editurile vor privi ceva mai cu respect această piață. Deocamdată este mai mult un hobby și un pariu. Dar deja nu mai este un dubiu că aceste cărți, digitale, vor deveni standardul în lectură. Hârtia va fi un grozav refugiu pentru cărțile-obiect, pentru cărțile de artă, etc, acolo unde calitatea de obiect este esențială pentru viața acelei cărți. Pentru toate celelalte ebook-urile și aplicațiile sunt corpuri mai bune decât hârtia.

Forbes: Ce avantaje are cartea pe hârtie în fața celei în format electronic din perpectiva unui editor? Dar ce dezavantaje are cartea pe hârtie față de cea de pe digital?

Paul Balogh: Cartea de hârtie are marele avantaj că nu mai are secrete: e totul clar de la cum obții autori la cum o editezi, cum o tipărești, prin ce mecanism o vinzi, care îi este viața, cât sunt drepturile, etc. Cel mai mare avantaj este existență, de multe veacuri, a unui mecanism de producție și vânzare cu care toți sunt obișnuiți, inclusiv cumpărătorii. Are deci marele avantaj al „primului venit”.

Dezavantajele sunt puse în lumină de publicațiile digitale care, ușor, ușor, impun un standard. Sunt sigur că peste câțiva ani (dacă nu chiar azi pentru unii de noi) faptul că nu pot căuta un cuvânt într-o carte de hârtie devine de ne-acceptat. Faptul că o carte de hârtie nu își updatează conținutul din timp în timp devine de ne-acceptat. În sfârșit, faptul că nu pot sherui ușor pe FB un citat dintr-o carte fizică este iar un lucru de ne-acceptat. Dezavantajul este, deci, tot al faptului că este „primul venit”.

Forbes: Dumneavoastră, în calitate de cititor obișnuit, preferați să citiți cărțile pe hârtie sau cele digitale?

Paul Balogh: Digitale, acum, dar nostalgia este puternică și probabil nu vom renunța la plăcerea unei cărți de hârtie, cel puțin din când în când.

Forbes: În România, se pot face profituri din vânzarea de e-books?

Paul Balogh: Editurile mari spun că deja departamentele de carte digitală își scot costurile și deci sunt pe profit. Noi explorăm în multe sensuri maniera în care cărțile, poveștile și materialele educaționale pot profita de pe urma întâlnirii cu epoca digitală (aplicații de mobil, ebook-uri multimedia, manuale digitale, site-uri). Și noi suntem pe profit. Deci se poate. Nu s-a îmbogățit nimeni din asta, suntem cu toții la început, dar se poate.