Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Patru din cinci greci au probleme la plata ratelor către bănci

grecia.jpg
90.000 din cele 1,5 milioane de gospodării din Grecia cu datorii la bănci nu își pot plăti deloc restanțele, dar majoritatea se confruntă cu grave grave probleme în privința achitării împrumuturilor.

Din 1,5 milioane de gospodării din Grecia care au datorii la bănci, aproape 6% nu pot plăti deloc ratele convenite. Majoritatea  lor însă – 80 %- se confruntă cu dificultăţi la achitarea ratelor. Potrivit unui studiu realizat pe baza datelor din 2012, persoanele cu venituri reduse şi familiile cu copii se află în acest moment în cea mai gravă situaţie.

Extrem de dificilă este însă și situația companiilor care au luat împrumuturi de la bănci- 9 din 10 firme care au contractat credite de consum au probleme la plata acestora. Potrivit studiului realizat, mai mult de opt din zece clienți ai unui împrumut pentru repararea locuinţei înregistrează dificultăţi la plata ratelor.

Acum trei ani, mai précis înaintea implementării măsurilor de austeritate, doar jumătate din populația îndatorată la bănci avea probleme la plata ratelor.

Datele arată că 30 % din cei cu împrumuturi bancare au obținut deja o restructurare a acestora, în timp ce 68% nu au încercat până acum să facă acest lucru.

2013 reprezintă pentru Grecia al şaselea an consecutiv de recesiune, după ce Fondul Monetar Internațional (FMI) a acordat mai multe împrumuturi. Acestea au fost însă condiţionate de măsuri aspre de austeritate, care au adâncit recesiunea economică.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii