
„Vom reveni pe profit în cel de-al patrulea trimestru al acestui an. Să nu uităm că este încă un an de restructurare, care se va încheia în septembrie 2017. Considerăm că, în 2019, vom atinge aceiași parametri de profitabilitate pe care astăzi îi regăsim în sectorul bancar. Cu strategia și execuția pe care ne-am propus-o, credem că o să revenim la profitabilitate, dar «viteza de croazieră» o vom atinge în 2019”, a detaliat Manda, într-o conferință de presă prilejuită de schimbarea simbolului bursier din BCC în PBK.
Acţiunile Patria Bank (PBK) sunt listate pe piaţa principală a BVB, la categoria Premium şi sunt incluse în indicele BETPlus.
„Schimbarea simbolului de tranzacționare al acțiunilor nu este o simplă schimbare formală, ci reflectă o nouă strategie și identitate a băncii. Prin această strategie, dorim să creăm o instituție de credit solidă, cu o pondere semnificativă în finanțarea economiei românești și cu o ofertă atractivă pentru persoanele și micile afaceri din localitățile mai puțin dezvoltate ale țării. Prezența noastră pe piața de capital va fi din ce în ce mai activă și sperăm să atragem alături de noi cât mai mulți investitori în acest plan ambițios”, a menționat Manda.
Pentru ca banca să fie profitabilă, restructurarea include reducerea numărului de sucursale, de la 113 la 85, din septembrie, după ce vor fi închise unitățile care se dublează în același oraș. De asemenea, numărul angajaților va scădea de la peste 1.000 la 860 de angajaţi.
Patria Bank a început fuziunea inversă, compania-fiică a absorbit compania-mamă, cu Banca Comercială Carpatică anul trecut. Acest proces s-a încheiat la sfârșitul lunii aprilie, noua bancă apărând de la 1 mai 2017. La începutul anului trecut, pachetul majoritar al BCC a fost preluat de compania de investiții Axxess Capital, care deținea acțiuni la Patria Bank.
Pentru a crea un jucător mai puternic, cele două bănci au fuzionat, ajungând să dețină o cotă de piață cumulată de aproape 1%, la nivelul anului trecut. Reprezentanții băncii au anunțat că țintesc să ajungă la o cotă de piață 2,5%, peste patru – cinci ani, printr-o creștere organică. Manda a subliniat că pot ajunge mai repede la această cotă sau mai sus de atât prin achiziții și nu a negat, dar nici nu a confirmat implicarea în preluarea Băncii Românești sau Bancpost, tranzacții mult discutate în acest an.
Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active
Reprezentanții băncii iau în calcul o emsiune de capital, pentru a atrage mai mulți investitori și capital.
Compania are în prezent aproximativ 240.000 de clienți, fiind orientată spre creditarea afacerilor mici și foarte mici din mediul rural.