Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Patria Bank intenționează să-și scadă capitalul social cu 149 milioane de lei, pentru a acoperi pierderea din 2016

Patria Bank a anunțat, pe Bursa de Valori București (BVB), convocarea unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA), pentru a-și reduce din capitalul social, iar cu suma obținută să-și acopere pierderea de anul trecut.
Horia Manda DSC_3630

Cea mai nouă bancă din sistem, apărută de la 1 mai 2017, prin fuziunea dintre Patria Bank și Banca Carpatica, care a preluat istoricul BC, a anunțat o ședință a AGEA în data de 28 iulie.

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței este reducerea de capital social a băncii cu 40%, respectiv cu 149,11 milioane de lei, de la aproape 376,24 milioane de lei la 227,12 milioane de lei. Reducerea se va face prin anularea unui număr de 1,49 miliarde de acţiuni, având o valoare nominală de 0,1 lei, proporţional cu cota de participare a fiecărui acţionar la capitalul social al băncii la data de înregistrare, precum şi stabilirea unui preţ în valoare de 0 (zero) lei pentru compensarea fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului şi rotunjirii rezultatelor.

„Reducerea capitalului social este realizată pentru acoperirea parţială a pierderilor cumulate ale băncii, înregistrate la 31.12.2016, în cuantum de 149.118.190 lei”, se precizează în anunțul Patria Bank, semnat de Horia Manda (foto), președintele Consiliului de Administrație al băncii.

Pierderea contabilă cumulată a Patria Bank la 31 decembrie 2016 avea o valoare de 152,557 milioane de lei. Pe lângă reducerea de capital, această pierdere va mai fi acoperită din ajustări la inflație ale capitalului social, în valoare de aproape 3,44 milioane de lei.

După aprobare, capitalul social al băncii devine de 227,12 milioane de lei, împărțit în 2,27 miliarde de acțiuni nominative, ordinare, fiecare având o valoare nominala de 0,1 lei.

Curtea de Apel București a aprobat fuziunea dintre Banca Carpatica și Patria Bank

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii