Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Pasionați de performanță: Ana-Bianca, micuța artistă de musical

Un hobby poate deveni mai mult decât o activitate de petrecere a timpului liber. E bucuria de a-ți descoperi talentul și, de ce nu, de a-l duce la rang de performanță. Cu multă perseverență și cu un entuziasm și o energie ce fac ca lucrurile să pară ușoare. Ba chiar foarte ușoare! Asta am înțeles noi de la cei 4 copii care ne-au trecut ”pragul” revistei în acest număr. Copii frumoși și luminoși, veseli și jucăuși, ambițioși și iubitori. Copii care au avut norocul să-și găsească drumul și să facă din el o minunată călătorie spre succes, autoperfecționare și satisfacție sufletească.
Pisica Pe Sarma 2018 by eventportrait.ro (141 of 235)

Cu un soi de nerăbdare, vă invităm să o cunoasteți pe Ana-Bianca.

Eu sunt Ana și cel mai mult și mai mult pe lumea asta îmi place să cânt. Mami și tati spun că am cântat încă dinainte de a vorbi și că de când aveam 8 luni știam foarte bine ce vreau și îmi dirijam bunicile cu mânuțele, indicându-le când să cânte una și să tacă celaltă și când să cânte împreună.

Pentru mine, muzica e felul în care mă exprim. Când sunt veselă cânt, îmi vine din inimă și cu cât cânt mai mult, cu atât simt bucurie și mai mare. Și când sunt tristă cânt, pentru că mă face întotdeauna să mă simt mai bine.

De la 5 ani înscrisă fiind la grupul de copii Bim-Bam-Bum, am început să particip la festivaluri de muzică pentru copii, unde am obținut o mulțime de trofee și cupe. Cele mai importante premii ale mele au fost Marele Premiu al Festivalului Matei Bucur Mihăiescu, pe care l-am obținut în 2015, când aveam doar 6 ani, Premiul al III-lea la Festivalul Mamaia Copiiilor și  Marele Trofeu Junior, obținut la Festivalul Andantino în 2016. Am multe, foarte multe trofee, dar pe acestea le simt eu cele mai importante am cele mai frumoase amintiri de când le-am câștigat.

Anul trecut am participat prima dată la un Festival Internațional, Festivalul Tra-La-La din Macedonia, unde am obținut locul II, într-o grupă cu 15 concurenți și doar 3 premii. Atunci mi s-a întâmplat și primul blocaj pe scenă, dar am reușit să trec de acel moment, am dus piesa până la final și eu cred că juriul m-a apreciat mult pentru asta.

În afară de muzică, îmi place foarte mult dansul. Am făcut balet de la 3 ani, iar acum fac street-dance și vreau să mă orientez către jazz dance și dans contemporan. Dansul mă ajută foarte mult în momentele de pe scenă. Oamenii o întreabă mereu pe mami cu ce coregraf lucrez, iar mami le spune că eu îmi fac singură coregrafiile. Așa îmi place. Dansez și inventez mișcări după cum simt, mereu altele, improvizez. Iubesc improvizația și în muzică, iar genurile mele preferate sunt jazz și musical.

Urmez și cursuri de teatru și musicalul este genul care cred că mi se potrivește cel mai bine. Am descoperit asta anul trecut, când am jucat în spectacolul Sunetul Muzicii, la Opera Comică pentru Copii, un spectacol realizat după musicalul care a stat la baza filmului Sunetul Muzicii și regizat de Răzvan Mazilu.

Ca să ajung acolo am trecut prin două preselecții dure, pentru că au fost mulți concurenți și cerințele destul de mari. Dar am dat tot ce am avut eu mai bun și am obținut rolul Martei, fetița de 7 ani a familiei Von Trapp. Cele 2 luni și jumătate de repetiții și cele 7 spectacole pe care le-am jucat au fost cea mai frumoasă experiență artistică a mea de până acum. Și acum când îmi amintesc parcă nu îmi vine să cred, a fost ca într-un vis. Atunci mi-am dat eu seama că vreau să fac musical. Chiar dacă la noi genul acesta nu este apreciat, nu-i nimic, eu mi-am propus să ajung pe Broadway, să învâț de la cei mai buni și să vin să arăt și publicului din România ce frumoase sunt spectacolele de musical și cât de mult se muncește pentru ele.

În afară de pregătirea artistică, eu sunt un copil foarte vesel și jucăuș. Îmi place mult să inventez povești, să fac tot felul de crafturi și să mă joc cu păpușile. Chiar dacă am 10 ani și mulți copii de vârsta mea își doresc să fie mari, eu ador să fiu copil și sper să pot rămâne așa cât mai mult timp. Cred că de asta iubesc așa mult muzica, danul și teatrul. Pentru că îți permit să te joci oricând, chiar și atunci când crești.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii