Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Parteneriat pentru culori profitabile

Policolor devine unic importator Glasurit, brandul premium de la BASF Coatings, au anunţat reprezentanţii celor două companii în cadrul evenimentului „Colours, the Step Forward”.
Eveniment anunt parteneriat Glasurit - Policolor

Compania a comercializat, la sfârşitul anului 2016, un volum de aproximativ 643 tone, reprezentând circa 49,5% din piaţa de autorefinish din România, evaluată la 21,4 milioane de euro şi un volum de 1,3 mii tone.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor pe segmentul Decorative, Automotive şi Industrial Coatings  în zona sud-est Europeană. Ambele companii vor să-şi consolideze poziţia pe segmentul de refinish auto din România.

Parteneriatul  vine în întâmpinarea clienţilor din zona service-urilor de brand care pun accent pe calitate si care îşi doreau mai mult sprijin tehnic şi de marketing, mecanisme de achiziţie mai clare şi eficiente şi, nu în ultimul rând, o prezenţă mai amplă din punct de vedere geografic şi numeric.

Soluţii pentru vopsitori

Odată cu preluarea distribuţiei brandului Glasurit, Policolor Automotive va oferi la nivel naţional, vopsitorilor şi managerilor de service şi personalului din zona de achiziţii, soluţii personalizate, traininguri pentru vopsitori şi suport tehnic non stop, prin intermediul a peste 50 de oameni, dedicaţi segmentului de vopsitorie auto.

”Industria auto românescă a fost greu încercată în ultimii ani iar procesul de revenire este acum unul matur. Serviciile post-vânzare au devenit tot mai importante în business-urile auto, veniturile provenite din reparaţii auto sunt o linie tot mai consistentă în bugetele fiecărui service autorizat, optimizarea fluxurilor de lucru în service, de la recepţie, până la livrarea unei maşini post-reparaţii a devenit o prioritate. Calitatea produselor, alături de expertiza personalului cresc profitabilitatea unui service, dar şi reputaţia şi imaginea clientului final”, spune Marius Văcăroiu, CEO Policolor Orgachim.

BASF are activităţi în peste 80 de ţări din lume şi 114 mii angajaţi şi  a generat la sfârşitul anului 2016 vânzări de aproximativ 58 de miliarde de euro şi un profit de 6,3 miliarde de euro. Divizia BASF Coatings, în care întră produsele dedicate domeniului auto a înregistrat o valoare a vânzărilor la nivel global de aproximativ 3,2 miliarde de euro. Compania deţine în Europa cea mai mare fabrică de vopsele auto din lume, la Muenster-Hiltrup, cu o suprafaţă de peste 400.000 mp, în care lucrează 2.300 de angajaţi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii