FacebookTwitterLinkedIn

Propunerea legislativă a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă şi 31 de abţineri. Documentul se va numi „certificat UE COVID-19” – şi nu „adeverinţă electronică verde” (cum propusese Comisia Europeană).

Acesta va putea fi emis electronic sau pe hârtie, iar valabilitatea sa va fi de 12 luni. Conform documentului, cei care vor deține un astfel de certificat nu ar trebui să fie supuşi restricţiilor de călătorie suplimentare precum testarea, carantina sau autoizolarea.

„Asta înseamnă că statele membre trebuie să îşi armonizeze măsurile şi cadrul juridic pentru ca certificatul UE să funcţioneze fără probleme în paralel cu orice iniţiativă instituită de state pentru depăşirea pandemiei. Adică să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Janssen)”, a punctat într-o postare pe pagina sa de Facebook europarlamentarul român.

Potrivit acestuia, statele membre nu sunt obligate să accepte doar vaccinurile autorizate la nivel european, având libertatea să accepte şi alte vaccinuri anti-COVID-19 menţionate în certificat. Decizia rămâne la latitudinea fiecărei țări.

Referitor la datele cu caracter personal obţinute din certificate, Dragoş Pîslaru susține că acestea nu pot fi stocate în statele membre către care vom călători.

„Nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Toate celelalte reglementări sunt similare cu forma cunoscută a regulilor GDPR. Foarte important: aşa cum menţionam şi în postarea anterioară pe această temă: pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu s-au vaccinat sau care nu îşi permit efectuarea de teste, am subliniat în textul adoptat că statele membre UE ar trebui să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite”, a conchis europarlamentarul.