FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Public arată că este îngrijorat de amploarea pe care au luat-o în ultima perioadă presiunile exercitate, prin intermediul unei părţi a mass-media, la adresa instituţiilor care alcătuiesc autoritatea judecătorească, „presiuni ce depăşesc limitele unor critici acceptabile într-o societate democratică”.

„Inegalitatea evidentă de arme între instrumentele mediatice aflate la îndemâna jurnaliştilor şi atitudinea rezervată ce incumbă magistraţilor prin dispoziţiile Statutului judecătorilor şi procurorilor reclamă cu necesitate adoptarea unei reacţii ferme şi proactive având ca scop corecta informare a opiniei publice, în echilibru cu apărarea credibilităţii sistemului judiciar”, potrivit Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

PICCJ a solicitat în scris Consiliului Superior al Magistraturii şi Consiliului Naţional al Audiovizualului să ia în discuţie şi să intervină în cazul depăşirii limitelor prevăzute de standardele europene acceptate ale libertăţii de exprimare, prin identificarea şi implementarea celor mai potrivite măsuri.

Parchetul precizează că, potrivit dispoziţiilor articolului 30 din Legea 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este forul căruia îi revine rolul de garant al apărării magistraţilor împotriva oricăror ingerinţe asupra modului în care îşi desfăşoară activitatea ori de natură să le afecteze imaginea.

De asemenea, potrivit prevederilor Legii 504/2002, Consiliului Naţional al Audiovizualului îi revine misiunea de a asigura respectarea permanentă a unui echilibru între principiul fundamental al libertăţii de exprimare şi rigoarea informaţiilor vehiculate în spaţiul public, mai arată PICCJ.

VEZI AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE FILME ÎN IANUARIE 2018