Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Energie |
|

Panfora Oil & Gas: Nu se vor desfășura operațiuni legate de gaze de șist la Curtici

panfora_oil.jpg
Panfora Oil & Gas reafirmă faptul că operațiunile planificate pentru perimetrul EX-6 Curtici nu prevăd folosirea fracturării hidraulice pentru că au drept scop doar resursele convenționale de hidrocarburi.

Tehnologiile care vor fi utilizate pe întreaga durată a acordului de concesiune sunt aceleași care au fost întrebuințate pentru perimetrele de resurse convenționale din România, de decenii, explică reprezentanții companiei.

,,Nu am planificat niciodată și nu vom desfășura niciun fel de activități legate de gazele de șist în perimetrul EX-6 Curtici, mai precis nu vom explora și nici exploata gaze de șist în nicio parte a perimetrului, nici prin fracturare hidraulică și nici prin vreo altă metodă. Pe întreaga durată a acordului de concesiune vom folosi doar tehnologiile tradiționale care au fost utilizate de mai multe zeci de ani în România pentru explorarea și exploatarea de resurse convenționale”, a declarat Gábor Zelei, managing director al Panfora Oil & Gas.

,,Activitățile convenționale de explorare și producție pot co-exista cu cele agricole în cele mai bune condiții, după cum s-a demonstrat în multe zone din România, de peste un secol. Mai mult decât atât, tehnologiile folosite de noi sunt cele mai moderne, ceea ce înseamnă că potențialul productiv al terenurilor agricole este neafectat iar activitățile agricole pot fi reluate imediat după finalizarea măsurătorilor de suprafață”, a mai declarat Gábor Zelei.

Vezi cum au evoluat proiectele de explorare de hidrocarburi ale Mol și Expert Petroleum

Toate operațiunile pe care Panfora Oil & Gas are dreptul să le deruleze sunt detaliate în acordul de concesiune și în programul de lucrări, documente semnate cu ANRM, singura autoritate relevantă din România în domeniul resurselor naturale. Aceste documente arată fără dubiu că nu există niciun angajament și nicio obligație pentru explorarea de resurse neconvenționale, cum sunt gazele de șist, iar ANRM a confirmat acest lucru în repetate rânduri.

Măsurătorile de suprafață din zona EX-6 Curtici nu presupun extragerea ori utilizarea substanțelor din subsol, ci o „ecografie a pământului”. De asemenea, acestea nu presupun foraje și excavări, deci nu afectează siguranța comunităților locale. Terenurile sunt utilizate temporar, nefiind afectată starea lor inițială. Operațiunile nu afectează mediul (pânza freatică, aerul etc.), fertilitatea solului sau locuințele localnicilor.

Operațiunile de măsurare de suprafață vor dura circa 6-7 luni pentru întreaga suprafață de 561 kilometri  pătrați, ceea ce înseamnă câteva zile pentru fiecare proprietar, în funcție de mărimea terenului. Potențialul productiv al terenurilor agricole nu va fi afectat în niciun fel. Mai mult, terenurile nu vor fi ocupate, ci parcurse cu un ritm de 3-5 kilometri pe zi, cu ajutorul vehiculelor și echipajelor specializate. Lucrările agricole pe terenurile respective vor putea fi reluate imediat după finalizarea măsurărilor.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii