Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Pambac Bacău: clasica franzelă nebranduită pierde tot mai mulți clienți

Pambac Bacău, unul dintre primii zece jucători pe piața locală de panificație, a avut afaceri de aproximativ 37,5 milioane de euro și a înregistrat un profit de net de 1,5 milioane de euro în 2014.
paine

În primul trimestru al acestui an, producătorul de pâine Pambac Bacău a obținut un profit net de un million de euro. În decursul acestui an, valoarea estimată a investițiilor se ridică la 1,5 milioane de euro.

„Ne-am propus să investim în direcția modenizării și retehnologizării principalelor linii de producție, în modernizarea liniilor de paste făinoase și a celor de ambalare precum și în retehnologizarea morii de porumb”, spune Cătălin Grigoriu, director general Pambac Bacău.

Directorul general al Pambac Bacău susține că cererea de pâine colorată, alta decât cea din făină alba, este în creștere . „La nivelul anului 2014, 28% din vânzările de pâine sunt acoperite de pâinile din făinuri speciale, altele decât făina albă. Acest procent este în creștere, mai mare cu 8% față de anul anterior”, adaugă el.

În opinia sa, piața de panificație va evolua, iar „brandurile și producătorii vor deveni criteriul de bază în alegerile consumatorilor, clasica franzelă nebranduită pierzând din ce în ce mai mulți clienți. Timpul, comoditatea și nevoia unui produs sigur și de încredere încep să iși pună amprenta pe obiceiurile de consum, astfel încât pâinea feliată și ambalată, dar cu termen scurt de valabilitate este tot mai cerută de către consumatori”, mai spune Cătălin Grigoriu.

Pambac Bacău deține o rețea de 13 magazine alimentare și produce și distribuie zilnic aproximativ 55.000 de unități.

Află aici cum a decis Cătălin Grigoriu să cumpere Pambac în zece minute

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii