
Istanbul. Un oraș cât o țară și zeci de culturi aglomerate de o parte și de alta a Bosforului. Sute de oameni care se îngrămădesc pe fiecare metru pătrat de trotuar și mii de mașini care se târăsc într-un trafic imposibil de înțeles. Peste tot acest peisaj haotic se propagă un zumzet presărat cu tot felul de claxoane care nu par să înceteze niciodată. Undeva, pe malul apei, în zona Besiktas, ușă în ușă cu palatul Dolmabahce, începe oaza de liniște a hotelului Shangri-La. Și nu este marketing. Aproape ca într-un vis, aici ai impresia că agitația se diluează puțin, atât cât să poți respira adânc în timp ce admiri strălucirea apei brăzdată de ambarcațiuni de toate felurile din toate vremurile.
Shangri-La Istanbul a apărut în acest peisaj select acum doi ani, între zidurile care, în anii 1920, găzduiau un depozit de tutun. Arhitecții au fost obligați să păstreze reperele construcției originale de patrimoniu, dar au apelat la toate artificiile necesare pentru a crea, în interior, un palat răcoros și liniștit aflat la intersecția dintre cultura locală și originile rețelei de hoteluri născută la Hong-Kong. Din afară nu poți să anticipezi cadrul opulent al proiectului care se înalță pe cinci etaje și coboară încă două nivele în subteran. Trecut însă de intrare, punct până la care ai fost deja întâmpinat de zâmbetul a cel puțin cinci portari și agenți de securitate, înțelegi de ce Shangri-La este considerat o referință a turismului oriental. Te trezești înconjurat de marmură și accente de stil chinezesc, pășești pe o mochetă moale și ești asistat permanent de un personal incredibil de amabil.
Amenajarea camerelor continuă în tonuri discrete iar principala calitate poate fi considerată spațiul disponibil, un standard ridicat față de media ofertelor de cinci stele din oraș. Culorile naturale și mobilierul simplu contribuie la starea de bine și liniște fără exerciții curajoase de design. La o privirea mai atentă recunoști câteva indicii care declară apartenența la cultura chineză, cum ar fi picturile și schițele de pe pereți sau cartea de pe noptieră din care afli povestea care stă la baza conceptului Shangri-La.
Dacă nu remarci toate aceste detalii de la început, atunci în mod sigur o să înțelegi mesajul când, imediat după ce te-ai cazat, cineva de la room-service îți aduce în cameră un ceai de bun-venit într-o veselă tipică pentru China. Cele mai fericite camere și apartamente privesc spre Bosfor, iar o doua categorie are geamurile orientate spre atriumul interior amenajat în stil parizian și personalizat cu două tapiserii tradiționale chinezești din mătase, de 18 m lungime, pe care artizani aduși de la Hong Kong le-au țesut direct în palat.
Dimineața te găsește la restaurantul Ist Too, într-un cadru primitor și luminos. Meniul de mic dejun îți servește ospitalitatea tipică localnicilor și te lasă să admiri vaporașele pe Bosfor. Încercând să alegi exact ce anume vrei să mănânci s-ar putea să rămâi prins ca într-un labirint format din tot felul de specialități din bucătăria orientală dar și asiatică, italiană sau germană. Din păcate, nu există o terasă pe apă date fiind restricțiile clădirii de patrimoniu, dar o masă lângă geam reușește să te binedispună pentru multe zile. După ce se termină programul de mic dejun, la Ist Too începe un program de prânz și cină doar că răsfățul atinge cote maxime un nivel mai jos. Cobori pe scara masivă de marmură din atrium și ajungi la restaurantul Shang Palace, conceptul chinezesc pe care Shangri-La îl adaptează în cele mai frumoase hoteluri din rețea.
Nici nu este de mirare că în numai un an, bucătăria de aici a devenit referința orașului în materia de preparate cantoneze. Shang Palace depășește ideea de „fine-dining“ și oferă, pe lângă spectacolul unor chelneri și somelieri cu experiență, un maestru al ceaiului care, la sfârșitul fiecărei mese, execută un ritual sacru, asemănător artelor marțiale. La capitolul relaxare, mai ales după plimbările agitate prin Istanbul, Chi Spa te pregătește de somn cu o filosofie care urmează o combinație greu de imaginat în alt oraș dn lume. Shangri-La aduce în același loc cultura pentru masajele Hammam practicate de localnici și tratamentele asiatice importate din China.