Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Uncategorized |
|

(P) Toma Dimitriu revine la Artist in Residence cu un proiect internațional

Patru muzicieni din Italia, Spania, Statele Unite și România pregătesc pentru 10 mai, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare un concert de jazz exploziv în cadrul stagiunii Artist in Residence. Liderul cvartetului internațional este tânărul pianist și compozitor Toma Dimitriu, unul dintre cei mai activi muzicieni ai noii generații de artiști români.
10 MAI Toma DIMITRIU QUARTET

 

Toma Dimitriu a cântat pentru prima dată în cadrul primei stagiuni Artist in Residence într-una dintre cele mai interesante colaborări ale jazzului românesc, The Pale Dot, cu Mircea Tiberian, curatorul stagiunii curente de jazz.

Pentru concertul Soulful Encounters din 10 mai, Toma Dimitriu revine la Artist in Residence cu un proiect al întâlnirilor muzicale pline de sens dintre patru artiști internaționali, Toma Dimitriu Quartet. Pianistul român, saxofonistul spaniol Daniel Torres, contrabasistul italian Andrea Caruso și bateristul american Owen Hart Jr. s-au cunoscut în calitate de studenți și profesor la Conservatorul Prince Claus din Groningen, Olanda.

Cu Daniel Torres, pianistul român a început să cânte în 2014, iar în 2016 sunt cei mai tineri artiști invitați să cânte la Festivalul Jazz in Church din București. Alături de contrabasistul Andrea Caruso, Dimitriu a cântat în sala de concerte a Conservatorului din Groningen, iar pe Owen Hart Jr. l-a întâlnit în perioada când acesta din urmă a fost profesor de baterie la secția de jazz a aceleiași universități.

Toma Dimitriu

Toma Dimitriu studiază pianul clasic în școala primară, iar de la vârsta de 14 ani alternează studiul muzicii clasice cu studiul jazzului. Studiază cu muzicieni precum Marius Pop, Mircea Tiberian, Ion Baciu Jr., Gene Jackson, David Berkman, Joris Teepe, Matt Wilson. În 2017 absolvă Prince Claus Conservatoire din Groningen, Olanda, secția de jazz. Colaborează cu artiști din România, Olanda, Spania, Italia, Germania, Statele Unite, Columbia, Serbia și Austria în cluburi din New York, Franța, Germania, Olanda și România.

Daniel Torres

Saxofonist tenor născut în Malaga, Spania, Daniel Torres Salazar studiază saxofonul clasic la vârsta de 11 ani. Continuă educația muzicală la secția de jazz a Prince Claus Conservatoire din Groningen, Olanda, iar în 2016 obține masterul secției de jazz a Conservatorului din Amsterdam.

Daniel Torres se stabilește pentru o perioadă în București, unde activează în Big Band-ul Radio, Bucharest Jazz Orchestra și colaborează cu numeroși muzicieni ai scenei de jazz din România.

Andrea Caruso

Originar din Italia, Andrea Caruso a început educația muzicală cu studiul clarinetului. După ce descoperă contrabasul, muzicianul își dedică mare parte din timp acestui instrument. Studiază contrabasul clasic la Conservatorul din Foggia, unde îi are ca profesori pe Massimiliano Mauthe von Degerfeld, Maurizio Rolli, Luigi Giannatempo și Sandro Santa. Ulterior se mută în Groningen, Olanda, unde studiază cu Cătălin Rotaru și începe să cânte cu diferiți muzicieni ai scenei internaționale de jazz. Susține concerte în Olanda, belgia, Serbia, Germania, Elveția, Lituania, China și SUA.

Owen Hart Jr.

Născut în Jacksonville, Florida, toboșarul american Owen Hart Jr. studiază la Jacksonville University, iar în prezent este stabilit în Groningen, Olanda. Pe lângă proiecte cu diferiți muzicieni din Europa și SUA, Owen Hart Jr. s-a numărat printre profesorii de baterie ai secției de jazz a Prince Claus Conservatoire din Groningen. Cântă cu artiști precum David Berkman, Michael Moore, Benjamin Herman, EVA sau Paul Berner. În 2018 a predat la ACIMS – The Art of Collective Imagination Music School din Turcia.

PROGRAM ARTIST IN RESIDENCE – MAI | IUNIE | ARCUB, SALA MARE 

Joi 24 mai |  Double Duets – prima parte | ora 20.00

Evocative

Magnets Duo

Cătălin Milea – saxofon (RO)

Dan Mitrofan – chitară (RO)

Double Duets – a doua parte | ora 20.00

Blacksalt

Lucian Ban / Abraham Burton

Lucian Ban – pian (US / RO)

Abraham Burton – saxofon (US)

Joi 7 iunie | ora 20.00 | Nicolas Simion Quartet

Parallel Universes

Nicolas Simion – saxofoane, bas clarinet, flaut, pian (AT / RO)

Antonis Anissegos – pian (Grecia)

Sorin Romanescu – chitara & electronics (RO)

Chris Dahlgren – bass (USA)

Joi 17 iunie | ora 20.00

Lee Konitz Quartet | All The Things You Ever Wanted To Be

Lee Konitz – saxofon alto (US)

Florian Weber – pian (DE)

Jeremy Stratton – contrabas (US)

George Schuller – tobe (US)

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

*Studenții de la Conservator și elevii de la școlile de muzică pot beneficia de acces gratuit la concertele de jazz, în limita locurilor disponibile. Accesul se face în baza legitimației de elev/student, în seara concertului, după intrarea în sală a spectatorilor deținători de bilete. În acest sens rezervarea locurilor în avans nu este permisă.

 

Despre programul ARTIST IN RESIDENCE

Inaugurat în 2016, Jazz @ ARCUB – Artist in Residence invită muzicienii de jazz din România să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Modelat după programe similare din San Francisco, New York și Amsterdam, Artist in Residence prezintă în premieră publicului bucureștean proiecte originale ce ilustrează tema stagiunii. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali. Curatorul artist al celei de-a doua stagiuni Artist in Residence este pianistul și compozitorul Mircea Tiberian, iar tema propusă este Jazz – un limbaj muzical al viitorului”.

“În zilele noastre lumea muzicii e din ce în ce mai distinct împărțită între larga majoritate, consumatoare a unor produse de serie simpliste, predictibile, lipsite de orice potențial creativ și o minoritate rezistentă, deschisă  încă spre firesc, spre arta vie. În acest peisaj schizoid muzicianul de jazz, creatorul de muzică în timp real, se pare că posedă încă mijloacele de supraviețuire. O dovedește numărul din ce în ce mai mare de improvizatori într-un context instituțional destul de puțin ofertant. Ce-i determină pe muzicieni să aleagă această cale a expresiei artistice? Se pare că a face muzică improvizată, a o elabora în colectiv e, până la urmă, o îndeletnicire plăcută ce se și potrivește mai bine noilor comandamente  moral-sociale sau estetice ale contemporaneității. Așa se explică, pe lângă numărul crescând, și mobilitatea  acestor creatori spontani, prezenți în mai toate sectoarele vieții muzicale. Bucuria de a cânta a  muzicienilor de jazz, implicarea lor în actul artistic mă fac să mă gândesc la un viitor când, poate, nu vor mai exista ascultători ci numai creatori, desigur cu grade diferite de talent și inspirație. Din păcate, dacă lucrurile vor continua pe făgașul pe care au pornit, nu toată lumea va mai avea legături cu muzica. O mare parte dintre oameni o vor mai auzi doar, fără să o înțeleagă. Întregul spațiu auditiv va fi parcelat probabil cu zgomote controlate ce vor ritmiza comportamentul multora dintre noi.  Totuși, la fel ca în scenariile filmelor science-fiction,  imaginez o comunitate mică ce va continua să celebreze prin sunet, expresie, dans și cuvânt creativitatea muzicală. Și vreau să cred că asta va conta pentru formația spirituală a omului. De aceea, având onoarea să fiu ales noul curator al programului Artist in residence am decis să plasez seria concertelor din această stagiune sub deviza Jazz – un limbaj muzical al viitorului sau Jazz – a musical language of the future.” declară Mircea Tiberian, artist curator Artist in Residence.

Stagiune de jazz organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.

 Urmăriți-ne pe:    

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

 

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

 

Persoană de contact (presă):

Renate Luică — Specialist Marketing & PR

0773811296 | renate.luica@arcub.ro

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii