Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

(P) Serendipity – atelier de creație florală

O jumătate creativă și o alta organizatorică și-au alăturat pasiunile, dezvoltând un atelier floral, în care „un buchet pe zi” este recomandarea specialistului, iar planurile de viitor colorate.
DSC00641

 

Cine este Andrada, cine este Costin și cum au ajuns ei sa dezvolte atelierul floral „Serendipity”?

Andrada Margaș: Sunt designer floral și spiritul creativ al atelierului Serendipity, fire artistică și cu înclinație către flori încă din copilărie. Totul a devenit mai mult decât un hobby când am început să lucrez într-un lanț de florării din București în urmă cu mai bine de 4 ani, unde am deprins tainele activității de florist. Din dorința de a duce pasiunea pentru flori către noi orizonturi, am ales să urmez pe cont propriu cursuri de design floral în ateliere de referință din Londra, iar apoi, împreună cu Costin, să lansăm propriul atelier, prin intermediul căruia dorim să aducem un suflu nou pe piața designului floral.

Costin Speciac: Am un trecut tehnic, lucrând mai mult de 12 ani în domeniul IT-ului, ca dezvoltator software, apoi ca manager. Am avut întotdeauna o deschidere și o pasiune pentru antreprenoriat și am decis că e momentul să îmi folosesc experiența. Am luat decizia să deschidem atelierul Serendipity în momentul în care Andrada și cu mine ne-am dat seama că ne dorim amândoi o schimbare pe plan profesional și că ne completăm de minune: ea este jumătatea creativă, iar eu jumătatea organizatorică.

 

De ce acest nume pentru afacerea voastră?

Andrada: Am pornit cu mai multe variante, le-am discutat pe fiecare în parte, am făcut chiar și un sondaj în rândul prietenilor. Dorim să ne regăsim în tot ceea ce facem, astfel că am ales o denumire care să se potrivească efectului pe care vrem să îl producem în rândul clienților noștri. Serendipity înseamnă ceva extraordinar obținut în mod neașteptat, iar noi dorim ca prin intermediul creațiilor noastre florale să aducem tocmai acel strop de magie în viețile celorlalți.

 

Prin ce se deosebește atelierul vostru?

Costin: Nu îmi place să vorbesc despre alții sau să compar, fiecare are propriul model de business și propriile valori după care se ghidează și, până la urmă, clienții sunt cei care decid ce produse și servicii merită încrederea lor.

Pot însă să vă spun pentru ce îmi doresc să fim noi cunoscuți și recunoscuți pe piață. Din punctul meu de vedere, esențiale în orice business de succes sunt două caracteristici neîndoielnic legate între ele: respectul față de clienți și respectul față de angajați.

Respectul față de clienți se reflectă în calitatea produselor și serviciilor pe care le oferim – și aici mă refer la frumusețea și originalitatea creațiilor noastre florale, la modul în care comunicăm, și nu în ultimul rând la oferirea acestor produse și servicii la un preț corect. Tocmai întrucât considerăm că atingerea acestui din urmă scop reprezintă un semn de respect pentru clienții noștri, depunem în permanență eforturi pentru a ne eficientiza costurile în ceea ce privește achiziția de flori, precum și munca depusă.

Totodată, un aspect foarte important este și asigurarea unei comunicări sincere și eficiente cu clienții noștri. Țelul nostru este să răspundem nevoilor, dorințelor și așteptărilor acestora prin creațiile florale realizate, dar și să ne ascultăm și să ne înțelegem publicul. Întâlnirile noastre cu actuali sau potențiali clienți în pregătirea unui eveniment nu sunt niciodată simple ocazii pentru a bifa mecanic o serie de subiecte într-o listă; dimpotrivă, pentru succesul oricărui astfel de eveniment, fie el corporate sau privat, căutăm mereu să înțelegem care sunt așteptările clientului, care sunt mesajul și atmosfera pe care dorește să le creeze.

Cel de-al doilea aspect pe care îl menționam este respectul pentru angajați. Pentru mine este un adevăr de necontestat că succesul oricărei afaceri depinde în mod cert de angajații săi, iar un atelier de design floral nu poate reprezenta vreo excepție de la această regulă. Fără angajați motivați și un mediu de lucru prietenos nu poți oferi, pe termen mediu și lung, produse și servicii de calitate.

 

Ce înseamnă „un buchet pe zi”?

 

Andrada: Să presupunem că intri într-un restaurant și ai de ales între recomandarea chef-ului și alte zeci de opțiuni din meniu. Preferi un fel de mâncare mediu sau mergi pe mâna specialistului care îți recomandă cele mai proaspete ingrediente și cea mai gustoasă combinație? „Un buchet pe zi” înseamnă să renunți la timpul pierdut încercând să găsești buchetul „ideal” dintre zeci sau sute de buchete oarecare și să alegi un buchet recomandat de un profesionist, creat cu cele mai proaspete flori, o cromatică atent aleasă și un stil unic, original.

Se apropie o zi de naștere a unei persoane dragi, vrei să îi faci o surpriză și ai nevoie de un buchet spectaculos, original? Pe unbuchetpezi.ro, noi propunem un alt buchet în fiecare zi, în trei dimensiuni – mic, mediu și mare – cu livrare în București, simplificând la minim universul alegerii. Practic ne ocupăm noi de tot, iar tu îi vei oferi persoanei speciale din viața ta un moment „Serendipity”.

Conceptul „Un buchet pe zi” nu vine să demonetizeze gestul oferirii unui buchet de flori prin simplificarea alegerii, ci să te asigure că vei obține ceva cu adevărat special – o creație florală concepută cu grijă și dedicație de un designer florist.

 

Andrada, care sunt elementele de care ții cont atunci când creezi un buchet?

În primul rând, este esențial să știu scopul în care va fi folosit – un anumit tip de aranjament poate fi potrivit pentru soție, însă nu la un eveniment corporate, spre exemplu.

Apoi, fie că e vorba de o zi de naștere, o nuntă sau un alt eveniment, caut să înțeleg nevoile clientului pentru a reuși să transpun ideile și preferințele lui în creațiile florale. Nu în ultimul rând, în alegerea cromaticii și a stilului buchetului, țin cont de decor, vestimentație sau tema evenimentului.

 

Care sunt florile care se potrivesc cel mai bine toamnei?

Andrada: Aranjamentele florale de toamnă mă duc cu gândul la coloritul extraordinar al pădurilor în această perioadă: portocaliu, galben, roșu aprins și toate nuanțele de pământiu, pe care le poți asorta la infinit, în diferite proporții și utilizând diferite flori: crizanteme, trandafiri, celosia, physalis, sedum, aster, viburnum. Iar pentru un plus de mister și grație, într-un astfel de aranjament se potrivește perfect o floare cu totul specială – dalia grena.

 

Ce surprize pregătiți pentru acest sezon și ce plănuiți pentru anul viitor?

Costin: Prin intermediul dumneavoastră, anunț în premieră că ne pregătim de lansarea unui nou site de prezentare a atelierului, planificată până la finalul anului, astfel încât să oferim o experiență mai plăcută și să fim mai aproape prin creațiile noastre de cei care ne urmăresc.

De asemenea, întrucât acordăm importanță mare inovației, anul viitor vom veni cu un stil nou pentru „un buchet pe zi”, diferit față de cel actual, însă la fel de spectaculos și original.

Altfel, încercăm să fim permanent aproape de oameni prin creațiile noastre și vom căuta mereu metode noi să îi surprindem.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii