Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți operă în România?
Răspunsul este simplu: miracolul numit operă. Spun miracol pentru că este o chintesență a sincretismului în spectacolul destinat scenei. În operă, muzica se împletește cu poezia textului, cu arhitectura decorurilor, cu pictura și sculptura costumelor, cu dansul, cu filosofia. Este punctul de întâlnire între timpul muzical și spațiul scenic.
Care sunt cele mai importante 3 lecții pe care le-ați învățat pe parcursul carierei dumneavoastră?
Ca regizor, dar și ca om, consider că liniile directoare sunt empatia, profesionalismul și iubirea. Empatia cu cei cu care colaborez, profesionalismul acumulat pe băncile școlii iar apoi de-a lungul carierei și iubirea care este sentimentul suprem, sensul existenței umane.
Ce i-ați recomanda unui tânăr care se pregătește să intre în profesie?
Răspunsul se leagă de cel de la întrebarea anterioară. Prima condiție este să iubească, fără rezerve, și fără limite, opera. Să conștientizeze că se pregătește nu pentru o meserie, ci pentru o misiune. Realizând toate acestea, nu va mai considera că pe parcurs va face sacrificii, ci își va transforma truda zilnică într-un mod de viață.
De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?
Mai întâi de la părinții mei, care de mic mi-au insuflat o disciplină în tot ce am de făcut. Au fost apoi profesorii, unii chiar străluciți, și nenumăratele spectacole pe care le-am vizionat în timpul liceului și al facultății. Nu în ultimul rând, am învățat de la partenerii cu care am lucrat și, mai ales, de la exigența publicului, pe care m-am străduit, după puterile mele, să o satisfac. Zilnic, am ceva de învățat de la soția mea, soprana Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii, din experiența ei de pe marile scene ale lumii.
Pentru că ați amintit de Opera Comică pentru Copii, care sunt valorile acestui teatru în care lucrați frecvent?
În opinia mea, OCC este mai mult decât un teatru, mai mult decât un pol al culturii, este un miracol. În vremurile noastre, în care telefonul mobil, tableta, calculatorul și televizorul subjugă într-o proporție covârșitoare atenția tânărului, Opera Comică pentru Copii adună într-o stagiune peste o sută de mii de tineri care, fermecați, ascultă opere de Mozart, Rossini, Donizetti, vizionează spectacole de balet de Ceaikovski, operete de Johann Strauss sau Ciprian Porumbescu. Miracolul de care vorbeam intervine atunci când prin valoarea actului artistic, OCC își fidelizează acest public tânăr, care revine mereu și mereu în sală, de fiecare dată mai avizat, mai competent, și, în felul acesta, mai exigent. Alături de spectacole și concerte, în acest loc mirific, zeci și sute de tineri participă la ateliere de cor, balet, street dance, scenografie, pictură, dezbateri, oratorie, actorie, benzi desenate, comunicare și multe alte discipline care contribuie, la rândul lor, la educația non-formală a tinerei generații. În concluzie, valorile pe care le promovează Opera Comică pentru Copii sunt cultura, educația și formarea de minți deschise spre frumos și adevăr.
Cum dezvoltaţi talentele la OCC?
Mulți dintre cei ce evoluează pe scena OCC mi-au fost sau îmi sunt în prezent studenți. I-am cunoscut din primii ani de facultate, le-am urmărit evoluția, iar pe cei mai buni, i-am propus pentru a apărea în spectacole. Marea majoritate au evoluat așa cum am anticipat, devenind astăzi artiști iubiți de public, unii dintre ei chiar mici vedete. Este interesant să-i vezi cum se deschid, cum înfloresc, își caută personalitatea, se cunosc pe ei înșiși.
Cum menţineţi echilibrul între viaţa personală şi cea profesională?
Am șansa că ele se întrepătrund. Soția mea și cu mine avem profesiuni complementare; ea este vedeta din lumina reflectoarelor, iar eu sunt regizorul din penumbra sălii. Ne sfătuim în permanență, ne susținem și când e cazul, ne atenționăm. Mulți dintre prietenii noștri au aceleași preocupări, așa încât schimbul de opinii, discuțiile continuă, spre bucuria noastră. Timp de 19 ani, am fost director: mai întâi al Operei din Constanța și apoi al celei din Brașov. Astăzi Felicia este, la rândul ei, manager și iată avem încă un plan pe care schimbăm opinii și experiențe. Astfel, echilibrul dintre viața profesională și cea personală este cât se poate de firesc și ușor de menținut.
Care sunt pasiunile dumneavoastră?
După tot ce am spus până acum, este evident că pe primul plan se situează muzica, artele spectacolului în general. Dar tot o prietenă fidelă îmi este și cartea – cartea ținută în mână și căreia îi întorci filă de filă. Cartea, cu numeroasele ei fațete: romanul, poezia, religia, cartea de istorie sau filosofia. Nu în ultimul rând, mărturisesc slăbiciunea pentru sport, cu precădere pentru tenis, călărie obstacole și, natural, fotbal.
