Cautare




, Contributor

Forbes.com

Energie |
|

(P) Oscar Downstream la 15 ani: “Clienții ne-au dat cele mai prețioase lecții despre cum să ne comportăm pentru a reuși”

Oscar Downstream, cea mai mare companie petrolieră independentă distribuitoare de carburanți în România pe zona B2B țintește pentru 2018 la 800.000 de tone vândute pe an, urmărind în același timp și un indice EBITDA de 35 milioane de euro.

logo oscar downstream 4C c9„Ajungând în acest punct de dezvoltare și un nivel de maturitate al afacerii în care lucrurile sunt clare, organizate și stabile, este naturală o intrare pe piața de retail, cu accent pe consumator. Ne propunem ca în curând să ducem în B2C, profesionalismul pe care l-am demonstrat și promovat în B2B. Având în vedere investițiile în logistică, ne propunem o cotă de piață ambițioasă în următorii ani, atât prin dezvoltări greenfield, cât și prin preluarea de stații white și, de ce nu, a unui jucător prezent”, susțin reprezentanții companiei.

 

Compania care a aniversat luna aceasta 15 ani de la înființare are ca segmente principale de activitate distribuția clasică prin carduri de carburant Oscar Downstream în rețeaua proprie de stații și distribuția de carburanți printr-o rețea de 1500 de stații de incintă instalate direct la client, la nivel național. Ponderea utilizatorilor finali în totalul vânzărilor a atins 70% la mijlocul anului 2016, iar cea a vânzărilor en-gros 20%.

 

„Deși cifra de afaceri a avut o ușoară scădere ajungând la un nivel de 390 milioane euro pe 2015, pe fondul fluctuaților prețului carburantilor și a introducerii supra-accizei în 2014, volumele vândute au crescut și își păstrează acest trend datorită concentrării pe vânzarea directă către clientul final, în timp ce vânzările făcute prin licitații publice au scăzut sub 10%”, adaugă oficialii Oscar Downstream.

 

Pentru a atinge obiectivele de expansiune și consolidare a poziției pe piață, cât și pentru a susține promisiunea de calitate făcută clienților prin lanțul logistic integrat, Oscar Downstream a investit în ultimii trei ani 30 de milioane de euro în proiecte de dezvoltare a unei infrastructuri moderne. Completarea lanțului de distribuție a carburantului către clientul final, cu capacitățile proprii de stocare la nivel național, ce vor ajunge în 2016 la 50.000mc și o flotă proprie de 48 autocisterne, au fost definite ca puncte cheie în strategia Oscar Downstream.

 

În mai 2016  a fost inaugurat depozitul de la Ocna Mureș (Alba) ce deservește centrul tării alături de depozitul de Șercaia (Brașov) deschis la sfarsitul anului 2014. Această inaugurare o precede pe cea de la Roman (jud. Neamț), depozit ce urmează a fi inaugurat până la finalul anului 2016, zona Moldovei fiind de asemenea un obiectiv de atins din punct de vedere logistic. Structura logistică este completată în zona de Vest cu depozitul de la Zădăreni (jud. Arad) inaugurat anul 2015. Cele 4 depozite menționate reprezintă investiții greenfield. Programul de dezvoltare urmărește de asemenea modernizarea depozitelor de la Fundulea (zona București) și Craiova precum și operarea în condiții optime în depozitele Onești, Oradea si Constanța.

 

„Pentru 2016 ne concentrăm în continuare pe segmentul B2B. Obiectivul este să ne menținem poziția de lider de piață pe segmentul stațiilor de incintă și să depășim 2.000 de unități instalate. În curând vom propune un nou serviciu integrat cu care sperăm să satisfacem cele mai exigente nevoi și care îmbină avantajul costurilor reduse, oferit de stațiile de incintă cu beneficiile unui control riguros al alimentărilor oferit de sistemul de carduri de carburant. Ne propunem să punem accentul pe servicii integrate și moderne, să fim cât mai aproape de partenerii noștri în identificarea de soluții prin care să le punem în practică ideile.

 

În cei 15 ani de activitate, prin evoluția afacerilor pe care le conduc, clienții ne-au dat cele mai prețioase lecții despre cum să ne comportăm astfel încât să reușim să le satisfacem cele mai exigente nevoi, iar pentru asta dorim să le mulțumim.” concluzionează reprezentanții companiei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii