Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

(P) Luca Militello, CEO Grupul Monza România: Operăm în România cazuri dificile și demonstrăm că ceea ce altădată se putea face doar în străinătate – se face azi și la noi

Conform ultimelor statistici, România se afla în topul țărilor cu cea mai mare rată a emigrației, iar acest trend pare să se mențină. În aceste condiții, nu este de mirare că vrem și căutăm exemple de succes în România: oameni care au rămas aici, specialiști care continuă să facă performanță, businessuri care își propun să facă bine și să investească aici.
Luca Militello

Unul dintre aceste exemple – dovadă a faptului că se poate – este chiar din sistemul medical românesc privat. Grupul Monza Româniaa dezvoltat aici o rețea de spitale și clinici private, unde medici români cu o experiență și o pregătire la standarde internaționale tratează cu succes pacienți cu probleme și cazuri extrem de dificile.

Despre istoria acestui grup, moștenirea sa italiană, precum și ce se întâmplă, mai exact, cu proiectele din România, ne povestește în continuare Luca Militello, CEO Grupul Monza România.

Ce înseamnă, mai exact, Grupul Monza România?

Grupul Monza România înseamnă Spitalul Monza, Centrul Medical Monza București, Clinicile Ritmico și Centrele Monza–Ares.

Dacă ne referim strict la Spitalul Monza, care este și prima investiție în România a familiei italiene De Salvo – fondatorii grupului Policlinico di Monza – ne uităm la 6 ani de activitate, un volum de afaceri estimat în 2017 la 25 de milioane de euro, 1.000 de pacienți operați pe cord deschis an de an, alți 5.000 – în cadrul altor specialități și 30.000 de pacienți tratați în ambulatoriu pe an. Toate acestea – cu medici majoritar români, cu tehnologie de ultimă generație și o pregătire de talie internațională.

Operăm în România cazuri dificile și demonstrăm că ceea ce altădată se putea face doar în străinătate – se face, din 2012, și la noi, fie că este vorba despre cardiologie, chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, urologie, ortopedie, ginecologie sau chirurgie generală.

Ați amintit de familia De Salvo și grupul Policlinico di Monza. Cum au ajuns aceștia în România și de ce au ales țara noastră pentru a investi în sănătate?

Michelangelo De Salvo este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari manageri italieni din sfera de sănătate. În 1993, a investit în propriul spital din Italia și, până astăzi, a pus bazele unei rețele – Policlinico di Monza – care numără nu mai puțin de 12 spitale, cu 3.000 de angajați, o capacitate totală de 1.200 de paturi și o cifră de afaceri anuală estimată la 220 de milioane de euro.

Dintre cei 3.000 de angajați din Italia, 300 sunt români. Văzând pregătirea foarte bună a medicilor și asistentelor din România, familia De Salvo a fost de la început legată de țara noastră și și-a dorit să facă ceva aici, pentru români.

După o serie de studii care i-au arătat că România suferea de un deficit major în ce privește tratamentul chirurgical al bolilor cardiovasculare, Michelangelo De Salvo a decis să deschidă un spital – actualul Spital Monza. Așa a vrut să demonstreze și că se poate face performanță în România, dacă oferi condițiile necesare pentru ca actul medical să se desfășoare la cele mai înalte standarde.

Vorbiți despre pregătirea de nivel internațional a medicilor dumneavoastră. Cum asigurați retenția acestora?

Întotdeauna a existat o sinergie extraordinară între ce se întâmplă în Italia și ce se întâmplă în România. Asta se traduce printr-o colaborare foarte bună, prin traininguri și schimburi constante de experiență pentru medicii noștri, care sunt pregătiți să opereze cele mai dificile și complexe cazuri.

Suntem conștienți că resursa umană competentă este, în general, greu de găsit și păstrat, de aceea ne preocupă să investim în a le pune la dispoziție medicilor noștri un mediu de lucru pe măsură, în care să-și desfășoare activitatea, precum și instrumente și tehnologii care să îi ajute să facă performanță.

Dați-mi un exemplu de o astfel de tehnologie de ultimă-generație pe care ați integrat-o cu succes.

Aici se înscrie accesul nostru la chirurgia robotică, de exemplu. Suntem primul spital privat din România care a investit într-un robot da Vinci, cu ajutorul căruia operăm minim-invaziv cazuri de urologie, ginecologie sau bariatrie. Cel mai nou model al acestui sistem video-asistat – da Vinci Xi – ne permite să intervenim în tratarea diverselor afecțiuni oncologice, unde e nevoie de precizie, vizibilitate și disecții de mare finețe.

Pentru noi, sănătatea este o misiune. Pacientul este în centrul preocupărilor noastre – și asta se vede de la implicarea noastră în cazuri sociale pe care le operăm pro bonopână la abordarea integrată și multi-disciplinară pe care o aplicăm. Cu alte cuvinte, pacientul își poate rezolva toate complicațiile sau problemele de sănătate în cadrul rețelei noastre, fără să fie necesar transferul în alte structuri medicale.

Care sunt principalele provocări pe care le aveți pe agendă în acest moment?

Principala provocare pentru noi este extinderea grupului în România. Avem în plan o dezvoltare atât la nivel național, în principalele orașe din România, cât și în București unde, în următorii 2-3 ani, vrem să mai deschidem câteva centre medicale specializate.

De asemenea, încă de când am deschis activitatea în România, mă preocupă un parteneriat public-privat, căruia nu încetez să îi subliniez avantajele pentru toți cei implicați. Avem exemplul Italiei, unde cheltuielile sunt acoperite 100% de către stat, spre deosebire de ce se întâmplă la noi.

Ne mai luptăm încă și cu preconcepția conform căreia, dacă treci granița, vei fi tratat mai bine. Ceea ce nu e adevărat. Înainte de fondarea Spitalului Monza, existau zeci de persoane care se operau pe cord în Italia, de exemplu. În ultimul an, numărul lor a scăzut considerabil prin redirecționarea acestor cazuri la noi. Încet, dar sigur, reușim să schimbăm mentalitatea.

Care e pasul următor? Ce vă propuneți în continuare?

Suntem aici ca să rămânem și ne preocupă dezvoltarea sustenabilă și pe termen lung a grupului. Pe lângă extindere, ne propunem și o creștere de 10% a cifrei de afaceri pentru 2018 și chiar dublarea volumului de afaceri în următorii 3 ani.

Lăsând la o parte cifrele însă, prioritatea absolută este și va fi întotdeauna calitatea actului medical. Ne ocupăm de cazuri dificile și tratăm pacientul de la A la Z în cadrul aceleiași structuri medicale, îi punem la dispoziție tot ce are nevoie pentru a-și rezolva problema și vrem să continuăm să facem asta, la cele mai înalte standarde și cu cele mai bune rezultate.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii