Evenimentul va avea loc începând cu ora 09:00, la Grand Hotel Italia și vor fi abordate o serie de subiecte sub umbrela conceptului de COOPETITION – cooperarea si competiție. Conferința va fi prezentată de Dragoș Anastasiu.
După primele două ediții ale conferinței regionale, au fost dezvoltat o serie de proiecte menite să dezvolte antreprenoriatul rural, să sprijine tinerii cu gândire antreprenorială și profesorii cu mentalitate deschisă. Astfel, membrii asociației s-au implicat in organizarea de festivaluri și activități culturale la Vultureni, comunitate adoptată în cadrul proiectului Antreprenorești. Proiecte notabile pentru comunitate sunt MERITO, proiectul prin care se oferă recunoaștere publică profesorilor din regiune, și SuperTeach, prin care se oferă inspirație profesorilor cu profil de lideri. De asemenea, prin programul Vreau să Fiu Antreprenor se urmărește încurajarea și susținerea tinerilor transilvăneni.
“Ne reunim pentru al treilea an consecutiv, ca să pregătim împreună viitorul pentru România, prin acțiune directă în regiunea noastră. Vom face acest lucru explorând o temă extrem de actuală astăzi, în mediul de business, și anume cea de COOPETITION- cooperare și competiție. Importanța subiectului constă în nevoia de a vedea cooperarea și competiția în business ca procese simultane menite să creeze valoare în societate prin folosirea în comun a resurselor. Vom discuta cu specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri despre Q Helix și cum se pot reinventa organizațiile, despre inteligența artificială, dar și despre brandurile românești care au trecut granița și vom căuta împreună cele mai bune căi de implicare și dezvoltare locală a proiectelor Fundației Romanian Business Leaders”, a declarat Dan Pitic, lider al Filialei RBL Cluj.
Agenda evenimentului este disponibilă AICI, unde sunt punctate și detaliile participării la eveniment (paneluri, speakeri). Înscrierea se poate realiza prin completarea formularului online.
Antreprenorii din regiune care sunt implicați în dezvoltarea RBL Cluj sunt Dan Pitic (fondator AxPerpetuum, companie cu o cifră de afaceri de peste 36 milioane de euro), Anca Rarău (fondator Brandocracy și brand&marketing strategist) Simona Baciu (fondator Transylvania College și inovator în educație) și Claudia Indreica (specialist HR și Managing Partner în cadrul companiei Psihoselect) dar au răspuns inițiativei și alți antreprenori din Cluj, printre care Călin Biriș, Gabriel Prefac, Marius Comșa, Levente Szakacs, Dan Isai, Adrian Georgescu, Horia Ciorcilă, Voicu Oprean, Bogdan Botău, Bogdan Herea, Călin Baidoc, Ciprian Hanea, Cosmin Moldovan, Cristian Dascălu, Dan Paștiu, Eusebiu Burcaș, Attila Toth, Erik Barna, Ionel Vârvară, Karoly Nagy, Liviu Sav, Bianca Grip, Liviu Stoleru, Lucian Rotar, Marius Podea, Mariel Petric, Nicoleta Stoian, Tudor Maroș, Victor Tighinean, Stephan Braune.