(P) Am intrebat 100 de romani despre culisele unui show TV - Forbes.ro
Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

(P) Am intrebat 100 de romani despre culisele unui show TV

Am întrebat 100 de români care este cel mai urmărit show TV de divertisment. Dacă vi se pare cunoscută întrebarea, atunci înseamnă că ați văzut cel puțin o dată “Ce spun românii”, una dintre cele mai îndrăgite emisiuni TV la ora actuală. Această constatare este foarte rapid validată de cifrele de audiență ale show-ului “Ce spun românii”, emisiune prezentată de Cabral și difuzată de Pro TV, de luni până vineri, de la ora 18:00. Dar ce este în spatele camerelor de filmat și care este bucătăria internă a producerii unui show de un asemenea calibru? Peter Grab, managerul general al Constantin Entertainment România, compania care produce “Ce spun românii” povestește ce se întâmplă în culisele emisiunii.

Constantin Entertainment este o companie de producție independentă, una dintre cele mai mari case de producție TV din Germania. Şi-a început activitatea în 2001, în Munchen, fiind specializată în producția show-urilor difuzate în timpul zilei, pe formate de tipul docutainment, emisiuni concurs și scripted-reality, dar și pe emisiuni de prime time. Peter Grab și-a început călătoria în lumea televiziunii din România în toamna lui 2014, atunci când a fost numit Manager General al Constantin Entertainment România. Este la curent cu tot ceea ce se întâmplă pe piața media locală și din străinătate, are fler și începe să cunoască din ce în ce mai bine publicul de aici.

“Ce spun românii” este o emisiune care se bucură de aprecierea telespectatorilor români, fiind varianta locală a show-ului internațional Family Feud, explică Peter Grab. Cabral este gazda emisiunii, care este un succes atât pentru stația care o difuzează, cât și pentru Constantin Entertainment – și astfel compania are posibilitatea de a își arată competențele și expertiza printr-un quiz-show urmărit de foarte mulți români. Au filmat deja 800 de episoade și aceasta este cea mai bună modalitate de a evalua reușitele emisiunii. Scopul celor de la Constantin Entertainment este să mențină standardul emisiunii cât mai sus și să încerce să îmbunătățească show-ul cu fiecare sezon, astfel încât să rămână în topul audiențelor, dar și în inimile telespectatorilor. Sunt mândri de ceea ce au reușit să facă până acum și speră să păstreze viu interesul telespectatorilor pentru multe alte sezoane.

Într-un top 5 al emisiunilor TV difuzate de posturile din România, Peter Grab nominalizează „Românii au talent” și “Vocea României”, două show-uri care aduc divertisment de calitate sezon după sezon.  În plus, “Ce spun românii” s-a dovedit a fi o emisiune concurs antrenantă, un show cu umor, în  cadrul căruia două familii se duelează pentru a ghici cele mai populare răspunsuri la o serie de întrebări adresate unui eșantion format din 100 de români.

De asemenea, “Exatlon” spune o altă poveste de succes, iar Kanal D a dovedit că poate crea un show excepțional, cu rezultate pe măsură și audiențe ridicate. Dar să nu uităm de “Chefi la cuțite” (n.n. – Game of Chefs este un format realizat acum câțiva ani în Israel de către Constantin Entertainment), cu care Antena 1 înregistrează recorduri de audiență.

Dacă este să avem în vedere o perspectivă de ansamblu, atunci fiecare format TV are propria rețetă pentru a deveni un produs apreciat. Analiza pieței, a competiției, a genului de emisiune TV, a target-ului ales de client, a intervalului orar, la care se adaugă și creativitatea și dinamica echipei producătoare, toate acestea conturează posibilitatea de a avea un produs premium, apreciat de telespectatori. În viziunea lui Peter Grab, rețeta succesului constă într-un amestec de multă muncă, dăruire și pasiune pentru ceea ce faci.

Mai mult, Peter ne îndrumă în procesul de selecție al unui format nou de televiziune. El spune că lucrează în strânsă legătură cu departamentul de dezvoltare al companiei, care se află în Munchen. Colegii de la sediul central sunt cei care monitorizează și analizează piața internațională de formate TV pentru a găsi cele mai bune proiecte care pot fi adaptate local și care pot fi potrivite tipologiei de audiențe din România. De cele mai multe ori, stațiile TV caută un anumit program, pentru un interval orar deja stabilit, astfel încât să minimizeze riscurile financiare producerii unei emisiuni noi, care nu ar avea impactul dorit asupra publicului. Astfel, casele de producție vin în întâmpinarea dorințelor televiziunilor în funcție de cererile pe care le primesc de la departamentele lor de programe.

Întrebat despre celelalte țări unde Constantin Entertainment activează și despre show-urile pe care le produce în fiecare țară, Peter Grab a precizat că o zona de real interes este Polonia, acolo unde Constantin Entertainment produce în acest moment 5 formate diferite (n.n.”Kitchen Nightmare”, “Home Make Over” și alte trei emisiuni scripted-reality). In Republica Cehă dezvoltă în acest sezon două emisiuni de scripted-reality difuzate zilnic. În plus, Constantin Entertainment este casa de producție care a realizat Master Chef și Visuri la cheie în Bulgaria, iar în Austria, în 2017, au produs show-ul Ninja Warriors. Mai mult decât atât, compania este prezentă și pe piețele din Ucraina și Elveția.

Analizând diferențele dintre piețele europene la categoria producție TV, l-am întrebat pe Peter de ce consideră că stațiile TV din România ar trebui să lucreze cu Constantin Entertainment. Răspunsul a venit rapid: expertiza. Cu cât o companie este mai extinsă și își desfășoară activitatea în mai multe țări, cu atât sunt mai ușor de însușit cazurile de bună practică și eșecurile deopotrivă, ceea ce presupune o idee mai bună despre ce funcționează și ce nu. În România, 80% din formatele de divertisment sunt produse de echipele proprii ale televiziunilor. Cu toate acestea, Peter este optimist în ceea ce privește colaborările dintre Constantin Entertainment și televiziunile din România, cu care își dorește să dezvolte parteneriate pe termen lung, date fiind prețurile competitive pe care le practică și experiența pe care o oferă. Succesul este garantat!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii