FacebookTwitterLinkedIn

Finanțat de Fundația Coca-Cola și implementat de Social Innovation Solutions și Global Shapers Bucharest Hub, Future Makers este un proiect gândit pentru a încuraja tinerii să-și dezvolte propriile idei de business orientate spre crearea unui viitor mai bun în domenii precum educație, sănătate, alimentație, mobilitate sau protecția mediului.

Programul pune accent pe pregătirea tinerilor antreprenori, pentru ca aceștia să-și poată maximiza potențialul. Cele mai solide planuri de business beneficiază și de finanțarea necesară începutului de drum.

În cifre, Future Makers 2019 a însemnat 55 de echipe selectate să intre într-o etapă de incubare de 4 luni, 35 de echipe finaliste care și-au prezentat proiectele în fața juriului, 7 echipe care au primit, după marea finală, premii de 20.000 de euro și zeci de ore de consultanță fiscală și juridică.

Premianții Future Makers, motivați să-și urmeze drumul în business

Marii câștigători ai Finalei Future Makers sunt membrii chipei Dendro IT, care își propun să dea startul digitalizării industriei forestiere din România printr-o aplicație care ajută la eficientizarea procesului de exploatare forestieră, urmărind utilizarea sustenabilă a resurselor. Proiectul Dendro IT pornește de la digitalizarea documentelor de gestionare a transporturilor de lemn, care facilitează inventarul și procesul de emitere a documentelor legale necesare. Ideea a fost premiată cu 5.000 de euro.

Premiul câștigat o să ne ajute să finalizăm aplicația și să ducem la capăt proiectul, dar mai mult decât atât reprezintă încrederea pe care juriul ne-a oferit-o că suntem echipa potrivită să ducă lupta cu problema pe care am prezentat-o. Pe toată durata programului am susținut că indiferent dacă câștigăm sau nu, noi oricum o să lansăm pe piața aplicația noastră. Ne bucurăm că avem acum sute de persoane care sunt cu ochii pe noi să ne urmărească progresele și ne propunem să nu dezamăgim.” – DENDRO IT, Grand Winner, Team: Vio Urda și Anton Gușă

Câte 2,500 de euro au mers, în finala competiției, către alte șase echipe.

  • Ecotree: o platformă de reciclare deschisă prin care pot fi tranzacționate toate tipurile de deșeuri (reciclabile, periculoase sau inutile) de către orice generator, colector sau reciclator. Platforma conține o hartă interactivă, generează automat toate documentele necesare procesului de colectare și reciclare, deține un modul special de licitație și oferă o funcție de optimizare a traseului pentru colectare.

Experiența cu Future Makers a fost extraordinară. Am avut ocazia să înțelegem mai bine lumea investitorilor și am înțeles mindset-ul lor. Faptul că am avut șansa să vorbesc în fața a aproximativ 100 de persoane mi s-a părut o experiență excepțională, care cred cu tărie că mă va ajuta pe viitor.” – EcoTree, Winner, Team: Marius Cîrstea, Bogdan Andronache, Alexandru Petrescu, Dan Simota

  • Exposure VR este o aplicație mobilă care simulează o serie de fobii în realitatea virtuală. Exposure VR reprezintă posibilitatea de a aduce cea mai nouă tehnologie în buzunarul utilizatorului obișnuit pentru a combate una din cele mai frecvente fobii, vorbitul în public.

Atât pentru mine, cât și pentru echipa mea, Future Makers a însemnat o oportunitate deosebită de dezvoltare. Cu ajutorul training-urilor atent pregătite de organizatori, acest incubator ne-a ajutat, în mai puțin de jumătate de an, să ducem proiectul Exposure VR de la stadiul unei idei la cel al unui MVP cu utilizatori reali. Future Makers a fost locul unde am întâlnit cea mai mare calitate pe metru pătrat și mă simt norocos să fac parte din această comunitate. Cu siguranță o să mă implic în continuare în universul Future Makers, îmi doresc să dau mai departe măcar o mică parte din ce mi s-a oferit mie.” – Exposure VR, Winner, Team: Andrei Turcu, Tudor Marin, Vlad Marin, Roxana Talambă, Ștefan Buică

  • Finplay este aplicația mobilă care ajută familiile să învețe împreună noțiuni din domeniul financiar prin gamificare.

Future Makers a fost highlight-ul anului, de departe. Resurse la superlativ, oameni pregătiți și idei cu toptanul. Altfel zis, dușul rece de care are nevoie oricine încearcă să-și pună startupul pe picioare. Când ne-am apucat de FinPlay, nu era niciunul sigur încotro o să mergem. Suntem siguri, acum, după patru luni de Future Makers? Nu, nu cred. În Bundesliga și în startupuri nu poți să fii niciodată sigur, zice o vorbă din folclor. Așa că în loc să fim siguri de ce o să se întâmple, alegem să folosim tot ce-am câștigat în Future Makers ca să sculptăm mai departe fără greșeală.” – FinPlay, Winner, Team: Cristian Hâldan, Ciprian Drăgoi, Adrian Filipache, Laurențiu Toader

  • Glide constă într-un sistem de stații modulare, care poate încărca biciclete și scutere electrice. Fiecare modul de stație este echipat cu un sistem fotovoltaic pe rețea și stocare, pentru a susține acest consum.

Experiența Future Makers ne-a ajutat să ajungem de la stadiul unei simple idei la un plan bine formulat și documentat. Am pornit în această aventură fără nicio așteptare, chiar până în ultimul moment, însă am învățat lucruri din toate punctele de vedere pentru un business. Future Makers ne-a oferit o hartă foarte utilă pentru a ști ce să aprofundăm. Nu în ultimul rând am legat prietenii. Am legat prietenii cu o mulțime de oameni, tineri, la fel ca și noi, cu care împărtășim aceleași viziuni de viitor!” – Glide, Winner, Team: Dalia Stoian, Anca Pantilie, Mădălin Voicu, Andrei Baba, Ștefan Dobre

  • MiRenta este o aplicație de gestionare și administrare a locuințelor închiriate pe termen mediu și lung ce ajută proprietarii și chiriașii să eficientizeze documente administrative, plata chiriei sau a cheltuielilor cu utilitățile.

Future Makers 2019 a fost acel eveniment care ne-a ajutat să avansăm de la o idee – la un MVP, premiul fiind o confirmare că suntem în direcția bună. Cel mai important lucru la final este networkingul, o dată ce te conectezi cu oameni diverși poți exact afla care va fi adevărata valoare a viitorului.“ – MiRenta, Winner, Team: Isidor Grigoraș, Monica Cacina, Ilie Sochirca

  • Premiul publicului, de 2500 euro, a fost câștigat de Eco Cool Socks, o soluție ecologică de producție a șosetelor prin folosirea bumbacului reciclabil, din Craiova, ce a primit cele mai multe voturi din partea publicului.

Suntem recunoscători pentru tot sprijinul oferit și pentru oportunitatea de a face parte din comunitatea Future Makers, ce susține tinerii întreprinzători la început de drum și care ne-a adus cu un pas mai aproape de visul nostru, acela de a încălța oamenii cu șosete moderne și ecologice, produse 100% în România, chiar în Craiova.” – Eco Cool Socks, Popularity Award Winner, Team: Nicolae Drîmboi, Andreea Bucătaru, Ilie Pană, Răzvan Jianu și Marian Buzărnescu

Future Makers va continua și în 2020, detalii despre cea de-a treia ediție a proiectului urmând a fi disponibile pe site-ul www.futuremakers.ro.

Ciprian Stănescu, co-fondator Social Innovation Solutions:

Avem nevoie în România să ne conectăm și business-urile și planurile de carieră și ideile tinerilor de trendurile globale și tendințele de viitor și în Future Summit am creat spații de conversație despre cum vor arăta următorii 10 ani și care sunt deciziile pe care business-urile și societățile trebuie să le ia în prezent. Suntem o comunitate care se întâlnește și crește anual și, după 12 ore de conversații ieri, deja am început înscrierile pentru ediția din noiembrie 2020”.

Susținerea tinerilor ca un pas în dezvoltarea comunității

Future Makers este unul dintre proiectele pentru comunitate dezvoltate de Coca-Cola în România, prin ramura sa filantropică – Fundația Coca-Cola. Doar în 2018, Sistemul Coca-Cola în România a investit peste 1 milion de euro în proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea comunității – tinerii fiind una dintre priorități.

Paris Nikolopoulos, Franchise Country Manager, Coca-Cola România:

Pe măsură ce activitatea noastră se dezvoltă, și așteptările societății evoluează. Oamenii așteaptă să vadă de la companii precum Coca-Cola cum se traduce această dezvoltare în valoare pentru societatea românească. Programul Future Makers este exact despre asta: e despre a facilita oferirea de fonduri și, mai important de atât, de know-how către antreprenori tineri, care vor să găsească soluții pentru probleme reale. E despre a sprijini tinerii români să-și descopere potențialul extraordinar, spiritul de inițiativă și interesul pentru antreprenoriat. În același timp, este și despre noi: despre a ne expune unui mod diferit de rezolvare a problemelor și, în fond, despre a împărtăși din acest spirit antreprenorial în organizația noastră, asigurându-ne în felul acesta că ne păstrăm capacitatea de adaptare și relevanța pe piața locală și în societate, în general”.