Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lifestyle |
|

(P) Chef Nicolai Tand: Ador să gătesc rețetele simple dar super gustoase pe care mama ni le pregătea în copilărie.

Oamenii se bucură astăzi de experiențe culinare cu semnături celebre în orice moment al zilei și oriunde s-ar afla. foodpanda, cea mai mare platformă de food delivery, susține mesele gourmet și ne face cunoștință cu chefii ale căror preparate pot fi comandate din aplicație.

Chef Nicolai Tand a petrecut 13 ani în Franța, a gătit pentru celebrități internaționale, însă a revenit în România și își bucură clienții cu rețete simple dar gustoase, numai bune de comandat acasă sau la birou.

1.    Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în străinătate și credeți că a contribuit cel mai mult la succesul în țară?
Am învățat că seriozitatea și perseverența sunt cheia unei reușite. Când te implici în ceva, trebuie să o faci cu tot sufletul, să te dedici scopului și să fii conștient de faptul că nimic nu se poate realiza fără multă muncă.

2.    Cum ați descrie stilul dvs de gătit?
Versatil. Îmi place să fac și dish-uri de fine dining, dar în egală măsură ador să gătesc rețetele simple dar super gustoase pe care mama ni le pregătea în copilărie.

3.    Care sunt elementele dvs preferate din bucătăria franțuzească și cum au fost primite de clienții din România?
Mie imi plac foarte mult sosurile din bucătăria franțuzească și mereu am încercat să le integrez în rețetele mele. Feedback-ul primit din partea clienților a fost mereu o bucurie și un motiv de mândrie. Fie că a fost vorba de rață, foie gras sau saint jacques, mereu am reușit, alături de echipa mea, să le oferim clienților un gust special în fiecare farfurie.

4.   Nicolai este la cateva minute distanta de Cantine de Nicolai. Cum se completează cele două?
După cum vă spuneam, sunt cumva o oglindă a stilului meu de gătit. La Cantine de Nicolai vorbim despre fine dining, mâncăruri fine după rețete franțuzești, iar la Nicolai To Go vorbim despre mâncare numai bună de luat acasă, mâncare gustoasă, arome pe care le cunoaștem încă de când eram mici, de la mame sau bunici.

5.    Ce apreciază românii cel mai mult când aleg să revină într-un anumit restaurant?
Cred că apreciază combinația dintre gust și atmosferă. O mâncare e și mai bună atunci când e servită într-un cadru prietenos. În cazul Nicolai To Go, din feedback-ul pe care l-am primit din partea clienților noștri, revin întotdeauna pentru gust, calitatea produselor și a serviciilor.

6.   S-ar putea spune că ați fost un vizionar, prin crearea unui restaurant dedicat street food și take away, încă dinainte ca această tendință să fie impusă de pandemie. Cum credeți că ar trebui să își modifice un restaurant meniul pentru a se adapta tendinței în creștere pentru comenzile de mâncare acasă sau la birou?
Când intri în sistemul de take away e important felul în care îți gândești meniul. Trebuie să ai în vedere faptul că mâncarea aceea va fi transportată (asta vizavi de modul de prezentare) și nu va ajunge fix în momentul în care e scoasă din cuptor (asa vizavi de modul de preparare). E important să ții cont de aceste două aspect pentru a-i oferi clientului o experiență cât mai plăcută.

7.    Cum ați descrie meniul de la Nicolai to go? Pentru cine este el creat?
Nicolai To Go a fost creat pentru oamenii activi, care sunt mereu cu treburi de făcut, pentru care gătitul nu poate fi o prioritate, dar care apreciază mâncarea gustoasă, de calitate.

8.   Care este cel mai solicitat produs pentru livrare?
Mă bucur să spun că avem un top generos când vine vorba de asta. Iahnia de fasole cu cârnați de casă este printre preferate, mai ales că murăturile care vin la pachet sunt puse chiar de noi. Gogoșile de la Nicolai To Go au devenit un reper pentru clienții noștri și asta mă face tare fericit. Porchetta este și ea în top și nu avea cum altfel, este super gustoasă, iar rețeta este primită de la un foarte bun prieten Italian.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii