Cautare




, Contributor

Specialist în comunicare și marketing. Analizează universul consumatorilor pornind de la insight-uri din studii sociologice, psihologice și antropologice.

Lifestyle |
|

Oxitocină, nu Botox!

Acestea sunt cele mai bune vremuri pentru a fi femeie, avem atât de multe drepturi…! Pentru femeile din statele dezvoltate și încă stabile ale lumii, nicio altă perioadă istorică nu pare să fi fost mai îngăduitoare. Avem dreptul legal să fim tot ceea ce ne propunem să fim, de la CEOs la antreprenori și de la „single moms“ la astronauţi și chiar președinţi de stat. Legea e de partea noastră.
Olivia petre_Contributors_2

Și nici măcar vorba bunicii mele „Nu poţi să faci din muiere, bărbat“ nu mai e valabilă. Iată că azi poţi s-o faci și pe asta. Nu mai avem nevoie neapărat de un bărbat ca să facem copii, ba chiar putem să ne transformăm noi însene într-unul, dacă ne simţim mai mult yang decât yin. Medicina e și ea de partea noastră.

La fel industria de beauty, de fashion și atâtea altele. Putem să (ne) remodelăm aproape orice nu ne place la sinele din oglindă. Putem subţia și putem mări. Și ne place mult să (prea)mărim, ca să fim ulterior preamărite. Procedurile estetice par să devină o comoditate, iar injecţiile cu botox mai populare decât mersul la stomatolog.

DISCURSUL DESPRE FRUMUSEŢE ȘI REALITATE

Avem deci toate premisele să fim mai încrezătoare ca oricând în forţele proprii. Dar câte dintre noi se simt de fapt așa? Dove ne dă răspunsul prin cel mai extins studiu despre încrederea și percepţia de sine a femeilor, cu 10.500 de participante din 13 ţări (Global Beauty and and Confidence Report, 2016). Paradoxal sau nu, cele mai multe femei s-au declarat lipsite de încredere și nemulţumite de propriul corp. 85% chiar recunosc că preferă să lipsească de la multe evenimente sociale din cauza complexelor, iar 70% evită să își susţină public opiniile, pentru că se simt nesigure pe ele ca femei.

Morala? Indiferent câte drepturi am câștigat, nu ne-am pierdut „obligaţia“ de bază. Aceea de a fi cel puţin frumoase și de preferinţă perfecte. Sau, măcar, cât mai mult timp tinere în ne-frumuseţea noastră. Doar e atât de simplu și de „clinic demonstrat“: cumperi crema X și în 14 zile ai scăpat de riduri! Mda, cât timp am spus asta s-au mai vândut două creme, iar noi, cele cu riduri, am rămas la fel de multe…

Cu toate că discursul despre frumuseţe a evoluat înspre diversitate și acceptare, cu toate că branduri mari au început să promoveze femei reale cu extra-kilogramele lor, iar Kim Kardashian postează din când în când câte un selfie cu #nomakeup, nimic fundamental nu s-a schimbat. Discurs nou, realitate veche. Și „Perfect is a disease of a nation“, cum spune Julia Roberts. Ni se cere să avem atât de mult în termeni de atuuri fizice, încât ni se pare că ceea ce avem de fapt e „atât de puţin“.

Dar nu vă speriaţi, nu o să încep acum predica despre „frumuseţea interioară, singura care contează“. Deși sunt convinsă că ceea ce suntem e mult mai larg și mult mai înaripat decât felul în care arătăm, cred că – reality check – presiunea pentru a fi frumoasă e de fapt mai mare ca niciodată. Cu toate că am îmbrăcat-o într-o haină groasă de corectitudine politică. Mai cade ea uneori de pe umeri, dezgolind câte un adevăr neetic, dar avem grijă s-o punem repede la loc. Știu, este la mijloc o dezbatere cu multe controverse și implicaţii. Cu atât mai multe cu cât, de la o vreme, suntem la numai un selfie distanţă unii de alţii.

AVEŢI CEVA CU EFECT MAI ÎNDELUNGAT DECÂT BOTOX-UL?

Dar dincolo de tiparele unei epoci sau alteia, este ceva care te poate face să te simţi frumoasă și împlinită ca femeie, fără să treci neapărat pe la medic? Ceva care te ajută să radiezi încredere în tine, indiferent ce vârstă ai avea în buletin și ce măsură ai avea în talie?

Deși aceasta nu e o întrebare simplă sau cu răspuns universal, să vă povestesc cum am ajuns eu să cred că „da“, acel ceva există. Totul a pornit de la o fotografie pe Facebook, probabil poza care m-a impresionat cel mai mult vreodată. Era în ea o femeie tânără și plină de emoţie care își sărbătorea ziua de naștere. Avea faţa colorată de un zâmbet larg, un buchet imens de trandafiri roșii în braţe, iar de mână o ţinea cu tandreţe iubitul. Ce clișeu de „poză perfectă“, nu?

Mai puţin faptul că era așezată pe un pat de spital, departe de casă, că avea tot părul ras și că din ambele mâini îi atârnau perfuzii. Și că știa, probabil, faptul că era ultima ei aniversare. Dacă nu aș fi văzut ce era în jur, dacă nu aș fi știut campania derulată pentru ea în ţară, puteam să jur că e poza celei mai frumoase femei pe care am văzut-o.

Da, era urâţită, dar era frumoasă. Da, era slăbită, dar era puternică. Radia. Și totul pentru că se simţea copleșită de iubire, așa cum a explicat chiar ea. Iar asta îi dădea o frumuseţe și o energie mai mari decât toată suferinţa din exteriorul și din interiorul ei.

Pentru că, atunci când suntem iubite… atunci suntem noi cele mai frumoase. Nu există machiaj mai bun sau rochie mai sexy ca energia unei femei îndrăgostite. Puteţi să-i spuneţi iubire sau oxitocină, a rămas lecţia mea despre emoţia care ne face cele mai puternice și cele mai frumoase. Cu ridurile noastre cu tot.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii