Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Energie |
|

Ovidiu Tender – 500 Miliardari Ediția 2011

Ovidiu_Tender_MB018.jpg
Nume: Ovidiu Tender Avere: 200-220 de milioane de euro Varsta: 55 de ani Resedinta: București Domeniu/Companie: Energie, petrol și gaze, construcții, farma, turism, agricultură Pasiuni: avioane, masini

Omul de afaceri Ovidiu Tender pare să fie atras din ce în ce mai mult de mirajul Africii. După investiţiile în explorările miniere, antreprenorul vizează agricultura şi transportul aerian: în Senegal şi în ţările africane învecinate.

Cu o zi înainte de a pleca în concediu,împreună cu familia, omul de afaceri Ovidiu Tender şi-a făcut timp şi pentru o întâlnire cu echipa „Forbes România“. L-am găsit la sediul uneia dintre firme, punând la punct ultimele detalii înainte de vacanţă. Pentru el, ultimii doi ani nu au fost uşori, însă gândul că pune la cale noi afaceri cu potenţial semnificativ pe termen lung îi şterge tristeţea de pe faţă. În perioada 2008-2010 a pierdut aproximativ 450 de milioane de euro din acţiuni, susţine el, în condiţiile în care nu poate cuantifica încă eventualele pierderi în domeniul imobiliar.

„Nu am vândut active, dar nici nu pot spune în acest moment cât valorează tot ce am în imobiliar, pentru că piaţa este moartă, nu au loc tranzacţii, deci nu poţi avea termen de comparaţie!“, explică omul de afaceri. El deţine 40 de case finalizate, dar nevândute, în Costa Brava- S’Agaro, în Spania şi câteva zeci de apartamente în ansambluri rezidenţiale la Timişoara, Bucureşti şi Hunedoara, care însumează investiţii totale de câteva zeci de milioane de euro. Dar imobiliarul este pentru antreprenorul Ovidiu Tender un subiect închis. Cel puţin din punct de vedere al investiţiilor.

„Personal, cred că în toamnă va veni un al doilea val al crizei“, declara în iunie 2011 Ovidiu Tender. Acum direcţionează toate investiţiile către domenii cu potenţial mare de creştere în următorii ani, în state africane. Iar Senegalul este primul pe lista sa. A devenit operator în resurse minerale şi, împreună cu omul de afaceri de origine română Frank Timiş (naşul celor trei copii ai săi), a înfiinţat o societate care va face aplicaţii pentru zăcăminte de hidrocarburi. Până acum, firma a înregistrat numai costuri – câteva zeci de milioane de euro –, însă omul de afaceri este sigur că „dividendele“ nu vor întârzia să apară.

Agricultura este următorul pas, iar investiţiile preconizate se ridică la aproximativ 500 de milioane de dolari, în următorii 10 ani. Va cultiva jatropha, o plantă tehnică din ale cărei seminţe se obţine biodiesel, iar costurile se ridică la aproximativ 500 de dolari pe hectar. Planurile de extindere în Africa presupun intrarea inclusiv pe piaţa aerienă. Ovidiu Tender deţine deja compania aviatică Jetran Air, care are o flotă de 7 aeronave. „Senegal are 84 de localităţi cu aeroporturi. Acolo este mult mai ieftin să construieşti un aeroport decât o autostradă“, explică omul de afaceri potenţialul semnificativ al acestei zone. La momentul întâlnirii se afla în negocieri cu mai multe companii aeriene.

Cifra de afaceri a companiei Jetran Air a scăzut anul trecut până la 6,15 milioane de euro, de la 7,72 de milioane de euro, în 2009. După o pierdere netă de aproximativ 1 milion de euro în 2009, compania a revenit pe plus, anul trecut, când a înregistrat, potrivit datelor publice de la Ministerul Finanţelor, un profit de 700.000 de euro.Din portofoliul omului de afaceri mai fac parte companiile Prospecţiuni SA şi Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara (SIRDT) SA.

La sfârşitul lunii august, societatea Prospecţiuni SA, cu activităţi în domeniul ingineriei şi consultanţei (compania oferă servicii geologice şi geofizice) avea o capitalizare bursieră de aproximativ 33 milioane de euro. Şi asta în condiţiile în care afacerile companiei s-au diminuat semnificativ, anul trecut. Dacă în 2009 cifra de afaceri a Prospecţiuni atingea nivelul de 53 de milioane de euro şi înregistra un profit de aproximativ 10 milioane de euro, anul trecut rulajul a scăzut cu 15 milioane de euro, până la 38 de milioane de euro, iar profitul a fost nesemnificativ: 362.000 de euro. În plan personal, omul de afaceri spune că cea mai mare realizare sunt cei trei copii. „Şi ar mai fi una. M-am lăsat de fumat de un an. Am făcut un calcul şi am ajuns la concluzia că am fumat aproximativ 30 de kilometri de ţigăr“, spune mândru Ovidiu Tender.

Vezi care era averea lui  Ovidiu Tender în 2010

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii