Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

500 miliardari |
|

Ovidiu Șandor – 500 Miliardari Ediția 2011

Ovidiu Sandor.jpg
Nume: Ovidiu Șandor Avere: 18-19 milioane de euro Varsta: 41 de ani Resedinta: Timiș Domeniu/Companie: Imobiliare, confecții  

Timişoreanul Ovidiu Şandor a jucat pe cartea spaţiilor office şi a avut mână bună. Cel puţin până acum. În ultimul an, omul de afaceri Ovidiu Şandor a finalizat a treia clădire a complexului de birouri City Business Centre din centrul Timişoarei (proiectul vizează dezvoltarea a cinci clădiri office), a încasat aproape trei milioane de euro din chirii şi a obţinut o finanţare europeană de şapte milioane de euro, suficient cât să demareze construcţia clădirii cu numărul patru. Destul de bine pentru o perioadă de criză, am putea spune. Şi încă ceva.

A decis să îşi lărgească orizontul de business printr-o serie de investiţii în domeniul IT, fiind interesat de parteneriate cu câteva start‑up-uri din acest domeniu. Aţi putea întreba care este legătura între un dezvoltator imobiliar şi zona de IT. Însă, pentru Şandor, acest domeniu nu este deloc străin. Omul de afaceri a obţinut recent doctoratul în calculatoare în cadrul unei universităţi din Stockholm – Institutul Regal Tehnic.

În plus, îşi doreşte să continue dezvoltarea din real estate. Refuză să dea detalii până la semnarea unor contracte concrete, însă are deja pregătit terenul şi echipa care va lucra la realizarea acestuia.„Parcul de birouri deja merge de la sine, ne trebuie noi provocări“, spune Şandor. Cum a reuşit un novice în ale imobiliarelor să evite valul care, pur şi simplu, a măturat acest domeniu? Investitorul încearcă şi un răspuns la această întrebare: „cu mers molcom, bănăţean“.

Până acum şase ani – momentul demarării lucrărilor CBC –, Şandor conducea firma de confecţii Modatim, primită moştenire de la tatăl său. De profesie inginer softist, Şandor (41 de ani) a calculat toate variabilele şi a intuit din timp potenţialul terenului pe care se afla fabrica Modatim. Avea cele trei elemente esenţiale pentru succesul oricărui proiect, mai ales al unuia din real estate: locaţie, locaţie, locaţie. Trebuie amintit că terenul este poziţionat central, în apropierea Pieţei Operei. Şi mai avea un avantaj, decisiv, am putea spune, mai ales în condiţiile actuale ale crizei: terenul era în proprietatea sa, aşa că nu a fost constrâns de necesitatea unor costuri suplimentare pentru achiziţia acestuia.

Studiile realizate şi dezvoltarea unei gândiri pragmatice au fost elementele care au contribuit la succesul primului proiect dezvoltat. Astfel, deşi construcţia primei clădiri a fost demarată în 2005, an în care investitorii din real estate obţineau profituri de 200%, Şandor a luat decizia (care s-a dovedit a fi înţeleaptă) de a livra, treptat, câte o clădire. „În timp ce alţii din Bucureşti şi chiar din oraşe secundare au lansat proiecte ample, pe care nu le-au mai terminat, noi am luat decizia corectă de a merge pas cu pas“, povesteşte el.

Astfel, într-un moment în care rata de neocupare a clădirilor de birouri a crescut de la 2% în 2008 la 20% în ultimii doi ani, Şandor a reuşit să aibă trei clădiri cu o suprafaţă utilă de 25.000 de metri pătraţi, pline în proporţie de 90%. Iar printre clienţii săi se regăsesc companii cu renume atât pe piaţa locală, cât şi pe cea internaţională: NNDKP, Carpatair, Alcatel, Raiffeisen sau Deloitte.

În 2010, veniturile obţinute din chirii au atins suma de 2,6 milioane de euro, în creştere cu 13% comparativ cu anul anterior. Tendinţa se va păstra şi în acest an, deschiderea unei noi clădiri urmând să îi aducă un plus de 50% al încasărilor.

Vezi care era averea lui Ovidiu Șandor în 2010

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii