FacebookTwitterLinkedIn

Măsurile, ce vor fi instituite începând de luni, 9 noiembrie, sunt cuprinse în OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, notează Agrepres.

Potrivit Hotărârii Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.