Cautare




, Contributor

Bani și Investiţii |
|

OTP Bank lansează programul de conversie a creditelor în franci elvețieni

OTP Bank România lansează programul de conversie a creditelor în franci elvețieni (CHF), bazat pe soluții personalizate, pe termen lung, pentru cei 10.500 de clienți cu credite CHF garantate cu ipotecă.
franc elvetian

La începutul acestui an, francul elvețian a atins un maxim istoric de 4,5817 lei, iar acest lucru i-a afectat pe toți clienții băncilor cu credite în CHF. Din acel moment, bănci precum Banca Transilvania și Bancpost au lansat oferte clienților afectați de această creștere, iar acum este timpul ca OTP Bank România să lanseze acest program de conversie.

BANCPOST LANSEAZĂ OFERTA DE CONVERSIE ÎN LEI PENTRU CLIENȚII CU CREDITE ÎN CHF GARANTATE CU IPOTECĂ

„Dorim să oferim clienților noștri soluții personalizate și sustenabile”, a declarat László Diósi, CEO OTP Bank România, prezent la evenimentul de lansare al programului.

Soluțiile pe termen lung presupun reduceri substanțiale ale datoriilor actuale ale clienților, urmând ca sumele rămase după acest discount să fie convertite în RON sau EURO. De asemenea, soluțiile sunt personalizate în conformitate cu specificațiile creditului, anul de acordare, rata inițială a dobânzii și destinația împrumutului: „Ținem cont de problemele celor 10.500 de clienți și încercăm să le oferim soluții”, spune Constantin Mareș, manager de proiect, program CHF. Potrivit acestuia, 80% dintre clienți vor beneficia de o reducere cuprinsă între 17,5% și 25% din soldul creditului.

Clienții eligibili care pot accesa programul sunt cei care nu au întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor lunare, înregistrate la momentul conversiei. Clienții cu restanțe mai mari de 90 de zile vor putea deveni eligibili dacă vor acoperi suma necesară astfel încât întârzierile lor să nu depășească nivelul celor 90 de zile.

Programul de conversie a creditelor în CHF oferit de OTP Bank va fi disponibil pentru următoarele trei luni consecutive, începând de astăzi.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii