Datele oficiale arată că la sfârșitul anului 2020, regiunea nord-est a României avea peste 27.000 de copii cu părintele unic întreținător sau cu ambii părinți plecați la muncă peste hotare, iar aproape 3.300 dintre acești copii sunt din județul Vaslui.
Organizația Salvați Copiii România a lansat proiectul „Intervenții integrate de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate”, derulat în județele Vaslui și Dâmbovița.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 4,8 milioane de lei, finanțarea fiind în principal din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman, dar și din bugetul național. Copiii incluși în proiect vor beneficia de suport material, de consiliere și de îndrumare, iar școlile vor fi și ele sprijinite cu dotări pentru sălile de clasă și bazele sportive, notează RRA.