Stimulul de reinserţie profesională pentru părintele aflat în concediu de creştere a copilului care se întoarce la muncă înainte de 6 luni după naşterea copilului este în prezent de 650 de lei pe lună.
“Astăzi am finalizat şi propunem în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modificăm cadrul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor în sensul în care creştem stimulul de reinserţie pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului.
Proiectul intră astăzi în transparenţă decizională (…), urmând ca după îndeplinirea termenului legal să mergem cu acest proiect în şedinţa de Guvern pentru a fi adoptat. (…) Stimulentul de reinserţie ajunge la 1.500 de lei de la 650 de lei, cât se află în momentul de faţă. Aşadar este o sumă consistentă din care părintele care optează să se întoarcă la muncă poate să apeleze la servicii specializate pentru supravegherea şi îngrijirea copilului”, a precizat Raluca Turcan, ministrul de resort, într-o conferinţă de presă.