Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Telecom |
|

Orange TV Home a depășit 500.000 de abonați

Serviciul de televiziune prin cablu și satelit Orange Home TV număra peste 503.000 clienți la finalul lunii decembrie 201, în creștere cu 27% faţă de trimestrul al IV-lea din 2017, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 287.000 de clienți, în creștere cu 53% față de aceeași perioadă din 2017, potrivit bilanțului anunțat la 21 februarie de Orange România, informează Media Expres.
orange.jpg

Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 292 milioane de euro în intervalul octombrie-decembrie 2018, în creștere cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cifra de afaceri totală pentru 2018 a fost de 1,125 miliarde de euro, iar creșterea a fost susținută, în principal, de evoluția pozitivă a serviciilor fix-mobil și a consumului de date mobile, notează Media Expres.

La 31 decembrie 2018, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.762.100 de clienți, în creștere cu 1,3% comparativ cu finalul T4 2017.

În 2018, Orange a continuat investițiile în infrastructură, oferind acces la conectivitate 4G pentru încă 800.000 de locuitori din peste 1.700 de localități nou acoperite. Totodată, în 2018 Orange și-a extins prezența 4G+ în peste 3.000 de noi localități și în 80 de orașe.

La finalul anului 2018, rețeaua 4G Orange acoperea 96,9% din populația țării și 100% din cea urbană. Apetitul clienților pentru date mobile a generat o creștere a consumului de 70% în T4 2018 comparativ cu T4 2017, o tendință ce este susținută prin investiții constante în extinderea rețelei și în menținerea calității serviciilor.

CITEȘTE: MARCEL IUREȘ ÎN CODRII GRUMĂZEȘTILOR

Accesul la internet de mare viteză ajută la reducerea decalajului digital, în special în zonele rurale, contribuind inclusiv la dezvoltarea economică a acestor zone.

În 2018, reţeaua Orange a fost reconfirmată drept cea mai bună reţea de voce şi date din România, conform studiului comparativ realizat la nivel naţional în 2018, de către auditorul extern Systemics PAB. De asemenea, Orange a primit recunoașterea de „Cea mai rapidă reţea mobilă din România”  în urma testelor realizate de către utlizatorii rețelelor mobile din România prin intermediul aplicației Speedtest by Ookla. Aceaste performanțe au fost confirmate și prin testele realizate prin platforma Netograf.ro a ANCOM.

În luna noiembrie 2018, Orange a lansat prima rețea națională LTE-M (Long Term Evolution for Machines), cu acoperire în peste 3.000 de localități. Această tehnologie este dedicată proiectelor IoT (Internet of Things), prin intermediul ei urmând să fie conectate milioane de dispozitive. Orange România ajută astfel companiile să se pregătească pentru viitor, putând să implementeze soluții de digitalizare și de transformare a modului în care își desfășoară activitatea, fie ca vorbim despre startup-uri și IMM-uri sau despre companii mari ce activează atât în domenii industriale, cât și în sfera serviciilor.

În noiembrie 2018, Orange Money a semnat un parteneriat strategic cu Visa care deschide calea către furnizarea de soluții financiare digitale inovatoare în România. Ca urmare a dezvoltărilor aduse serviciului Orange Money, numărul de utilizatori a înregistrat o creștere de 59% în T4 2018 comparativ cu T4 2017, ajungând la peste 129.000 de clienți la 31 decembrie 2018.

Liudmila Climoc, CEO Orange România: „2018 a fost un an plin de provocări, în care, însă, am continuat să oferim clienților noștri servicii care răspund nevoilor acestora, la o calitate de top. Serviciile convergente au fost prioritatea noastră, motiv pentru care am creat pachete dedicate familiei, care acoperă nevoile de conectivitate și divertisment ale tuturor membrilor acesteia. În 2019, ne menținem angajamentul de a continua să inovăm și să investim în infrastructură, în dezvoltarea economiei – prin sprijinirea eforturilor de creștere ale startup-urilor și companiilor mari deopotrivă – și în generațiile viitoare, prin programe de educație digitală.”

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii