Cautare




, Contributor

Telecom |
|

Orange a lansat un nou Care Center, la Sibiu

orange-care.jpg
Operatorul telecom Orange a inaugurat primul Orange Care Center din Sibiu, la adresa Str. Nicolae Bălcescu, Nr. 41. Centrul va fi deschis în timpul săptămânii până seara târziu şi sâmbăta.

Serviciile oferite de Orange Care Center Sibiu sunt disponibile tuturor, indiferent dacă sunt sau nu clienţi ai companiei şi indiferent de tipul de telefon pe care îl deţin. În cadrul acestui centru, cei interesaţi pot beneficia de reparaţii, setări, instalări, actualizări de soft și transfer de conţinut (precum contactele).

Toate activităţile au loc într-o zonă deschisă, astfel încât clienţii pot vedea cum lucrează specialiştii Orange cu aparatele lor. Reparaţiile telefoanelor în punctele Care Center se fac pe loc în peste 70% din cazuri, iar timpul de aşteptare este de maxim o oră.

În cazul în care telefonul nu poate fi reparat pe loc, Orange oferă temporar un alt telefon până la soluţionarea problemelor.

Începând din 2010, Orange a deschis în România șapte puncte Care Center pentru asistenţă rapidă şi service pentru defecţiuni uşoare ale telefonului.  

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii