În 2017, One United Properties a emis aceste obligațiuni cu scadență la 4 ani, prin plasament privat, subscrise integral de fonduri aflate în co-management de către CVI. Finanțarea acordată în urmă cu 4 ani a vizat atât proiectele rezidențiale în faza de dezvoltare la acel moment, cât și unele noi.
„Am găsit în CVI un partener serios, cu care am colaborat foarte bine în toți acești ani și le mulțumim. Grupul One este interesat să aibă alături astfel de parteneri care împart aceeași viziune despre dezvoltarea proiectelor de referință românești, cu ajutorul capitalului privat care are puterea de a aduce valoare pe piața din țara noastră”, spune Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.
CVI Dom Maklerski (CVI)este o companie independentă de investiții, care și-a început activitatea în 2012 și a devenit în scurt timp liderul segmentului non-bancar de finanțare (finanțare privată) pentru piața medie și IMM-uri din Polonia și regiunea CEE.
„Suntem bucuroși că am sprijinit One United în dezvoltarea sa impresionantă din ultimii ani. Această investiție a fost prima pe piața românească pentru noi și am avut norocul să avem un partener atât de fiabil și cu reputație, care ne-a familiarizat cu piața locală. Dorim și mai mult succes pentru companie în viitor și suntem recunoscători pentru toată colaborarea pe care am avut-o și șansa de a fi parte din dezvoltarea proiectelor imobiliare de excepție pentru care One United este cunoscut”, a adăugat Marcin Leja, CEO CVI Dom Maklerski.