Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor, with a focus on covering important IT& C and Energy news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @georgiana1costea or drop me an email at georgiana.costea@forbes.ro

Energie |
|

Capitalizarea OMV Petrom a crescut de peste 15 ori în ultimii 20 de ani, la 25 miliarde lei

În ultimii 20 de ani de tranzacționare la Bursa de Valori București, OMV Petrom și-a crescut valoarea de piață de peste 15 ori, de la 1,6 miliarde lei la finalul anului 2001, la 25 miliarde lei la închiderea ședinței bursiere din 2 septembrie 2021.  
omv petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie listată la Bursa de Valori București, după capitalizare. Acțiunile companiei se tranzacționează sub simbolul bursier SNP, din 3 septembrie 2001. 

„La 20 de ani de la listarea la Bursa de Valori București, suntem mândri de transformarea noastră. Am devenit o companie modernă și sustenabilă, performantă, cu o situație financiară solidă. Prin natura activității noastre, avem un rol fundamental în România: furnizăm circa 40% din necesarul de țiței și gaze al tarii și până la 10% din producția de electricitate. Suntem parte din fibra socio-economica a României, prin investițiile majore și contribuțiile la bugetul de stat, dar si prin finanțarea cauzelor sociale relevante pentru tara. Vom continua să investim pentru a capta oportunitățile din piață si pentru a ne adapta la noul context energetic, generând valoare pentru toate părțile interesate”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom. 

În 15 din cei 20 de ani de tranzacționare la bursă, OMV Petrom a distribuit dividende acționarilor, cu un randament mediu al dividendelor de aproximativ 6%. OMV Petrom este una dintre cele mai lichide acțiuni de la Bursa de Valori București, fiind inclusă în aproape toți indicii BVB, respectiv în BET, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR, BETPlus, BET-NG, BET-BK și ROTX.

Pe parcursul celor 20 de ani de prezență la bursă au fost realizate aproximativ 1,3 milioane de tranzacții cu acțiuni SNP, anunță BVB. Din momentul listării până în 2 septembrie 2021, investitorii au tranzacționat acțiuni SNP în valoare de peste 13 miliarde de lei. De asemenea, un număr de peste 41 miliarde de acțiuni SNP au fost tranzacționate la bursă în aceste două decenii.

De asemenea, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat recent includerea OMV Petrom în seria de indici FTSE Global Equity Index Series, începând cu 20 septembrie.

Acționariatul Petrom este alcătuit din OMV (51%) şi statul român (20,6%), alături de fonduri de pensii private Pilon II, Fondul Proprietatea, fonduri de investiţii, SIF-uri, investitorii de retail şi alţi investitori.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii