
Potrivit oficialilor instituției, anul aceasta se aşteaptă la o scădere de 13% a comerţului mondial, din cauza şocurilor provocate de pandemia de coronavirus, transmite Reuters, citată de Agepres.
Directorul general al OMC, Roberto Azevedo a punctat în cadrul unui eveniment online organizat de ICC Brazilia şi Confederaţia industriei braziliene că în cadrul instituției s-au sporit temerile că ţările se îndreaptă spre autonomie ca răspuns la pandemie.
Concentrarea producţiei într-o ţară o expune la o gamă largă de şocuri, consideră brazilianul Azevedo. Statele ar trebui să-şi diversifice sursele de aprovizionare, iar în urma pandemiei se va observa în următorii ani o reconfigurare a lanţurilor valorice mondiale, a adăugat şeful OMC.
Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Comerţului nu a reuşit să selecteze un director interimar din cauza impasului în rândul membrilor, care trebuie să ajungă la un acord până în noiembrie pentru înlocuirea lui Roberto Azevedo.
Roberto Azevedo va părăsi prematur funcţia de director general al OMC la finele lunii august, cu un an mai devreme decât termenul la care îi expira al doilea mandat.