Cautare




, Contributor

Marketer și scriitor

Opinii |
|

Obosim, ne reîncărcăm, repetăm

Tot ce fac e să reîncarc bateriile dispozitivelor de care am ajuns să depind. Bateria telefonului, bateria ceasului. Bateria periuței electrice, bateria laptopului, bateria tabletei sau bateria căștilor wireleless. O metaforă a epuizării mele și a propriului ciclu de reîncărcare.  
LaurentiuION_Forbes

Acum câțiva ani, o reclamă pentru o băutură energizantă punea o întrebare: „Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar avea o pictogramă cu nivelul bateriei, așa cum au telefoanele?”. Reclama continua cu o scenă în care câțiva oameni îmbrăcați pentru birou traversau trotuarul orașului, fiecare cu procentajul propriu, unii cu bateria verde, iar ceilalți cu bateria pe cale să se termine. „Ne-ai vedea pe mulți dintre noi mergând de colo-colo” continua reclama, „având nevoie de reîncărcare”. Băutura era apoi prezentată ca un cablu de reîncărcare rapidă ca fulgerul pentru organismul uman.

Reclama nu miza doar pe ideea că puterile noastre pot fi capturate într-o simplă măsură unidimensională, putând fi gestionată activ, dar și pe noțiunea mai largă și subtilă că oamenii ar trebui să funcționeze precum telefoanele. Așteptările pe care le avem de la dispozitivele noastre ne impun, indirect, aceleași așteptări față de ceilalți, indiferent dacă ne sunt prieteni, familie, colegi de serviciu sau roboți, și în final, față de noi înșine. Ar trebui să fim capabili să gestionăm orice sarcină pentru care am fost angajați, trecând fără probleme de la o sarcină la alta, de la o aplicație la o alta atât timp cât este necesar. Dacă nu putem, trebuie să ne „reîncărcăm”: să găsim combinația adecvată de vitamine și exerciții fizice ori să ne permitem nouă înșine timpul necesar pentru a reveni la 100% capacitate de funcționare. Ideea că am fi orice altceva decât autonomi și independenți de energie este înlocuită de fantezia controlului instrumental.

La finalul unei zile sau a unei săptămâni, mă simt epuizat și, drept urmare, simt nevoia unei reîncărcări. Am ajuns să mă raportez la propria oboseală ca la un telefon într-o oarecare după-amiază, când pictograma bateriei se golește alarmant până nu mai rămâne decât o linie roșie. Dacă reușesc să-mi conectez telefonul la o sursă de putere, pictograma bateriei se umflă brusc și satisfăcător, primind un fulger în miniatură. Acest proces face parte dintr-un ciclu zilnic pe care am ajuns să-l asociez cu propria nevoie de a-mi recăpăta forțele: vreau și eu să trec de la roșu la verde.

Pictograma bateriei telefonului meu a devenit emblematică pentru ce înseamnă să îmi recapăt energia. A spune că trebuie să mă reîncarc este o recunoaștere a propriei epuizări: energia mea scăzută, faptul că m-am săturat de rutină sau problemele de sănătate ce pot apărea pe parcurs. Este, în același timp, și speranța că-mi pot recăpăta energia cu o simplă conectare la un încărcător. Mă gândesc la mine ca la dispozitivul meu, și astfel, îmi reduc existența la un ciclu descurajant: am obosit — mă reîncarc; am obosit — mă reîncarc; am obosit din nou. Repet. Așa-zisa reîncarcare a devenit un instrument doar pentru atingerea unui scop, a unor sarcini deja cunoscute. Toate lucrurile plăcute ale vieții, cum ar fi mâncarea, odihna sau sportul, sunt făcute pe pilot automat aproape în totalitate, devenind un impuls de energie utilitară, una care îmi permite să mă extenuez și-n ziua următoare, ca și când nu s-ar abrutiza nimic după atâtea reîncărcări.

Recăpătarea energiei este un element esențial atât în viața de zi cu zi, cât și în comunicarea de marketing a multor branduri, de la băuturi energizante la agenții de turism, de la săli de sport la sucuri ce promit detoxifieri miraculoase. Metafora reîncărcării poate fi folosită ca o prescurtare a așa-ziselor tactici de întreținere care variază de la schimbarea suplimentelor până la adoptarea unui nou stil de viață. Uneori, o reîncărcare poate funcționa ca un anestezic: urmărirea unui întreg sezon la sfârșitul unei zile lungi ca o modalitate de a pune pauză creierului. Alteori, este o activitate orientată către stilul de viață aspirațional: yoga, un weekend la un spa sau simpla lectură de dimineață. Poate fi ceva pe care îl consumăm: legume, o cafea bună, o sticlă de vin care ne va înveseli. La fel, reîncărcarea poate fi și o abținere — tot citim poveștile „inspiraționale” ale oamenilor care au avut curajul să se deconecteze ștergându-și cel puțin un cont de Social Media. Dar în fiecare dintre cazuri, obiectivul primar nu este experiența în sine. A ne reîncărca înseamnă a accelera procesul de a atinge acel procentaj de 100% al bateriei. Înseamnă, în definitiv, că suntem gata s-o luăm de capăt în îndeplinirea unor sarcini epuizante.

Paradoxal, până și acest ciclu de reîncărcare a devenit obositor. În primul rând, pentru că subjugă atât plăcerile, cât și necesitățile unei categorii de utilități — valoroase doar atât timp cât ne ajută să funcționăm la capacitate maximă, și fac asta rapid. Apoi, pentru că implică o soluție rapidă, o baterie care trece de la roșu la verde în câteva minute — un plug-in instantaneu, un aflux extern care ne va face să funcționăm din nou la capacitate maximă, orice ar însemna asta.  Chiar și vacanța, din ce în ce mai scurtă, nu mai este pur și simplu timpul petrecut departe de birou și griji, ci a devenit un mod prin care ne reîncărcăm bateriile pentru munca ce ne așteaptă la întoarcere.

Viața noastră a ajuns să aibă, asemenea dispozitivelor mobile, un singur obiectiv: productivitatea. Pentru puțin timp, ne îndepărtăm de ceea ce ne epuizează. E doar o soluție pe termen scurt pentru că va trebui s-o luăm de capăt. În loc să ne întrebăm dacă ce facem e ce trebuie pentru noi, am ajuns să ne gândim ce suplimente am putea lua pentru a face toate acestea puțin mai suportabile. În dinamica acestui ciclu nesfârșit de reîncărcare, va apărea mereu oboseala de la finalul zilei. Am obosit — ne reîncărcăm; am obosit — ne reîncărcăm. Repetăm. Dar până când și cu ce preț?

Laurențiu Ion lucrează în Digital Marketing de 10 ani. Mare parte din carieră și-a petrecut-o construind campanii de marketing pentru soluții de Inteligență Artificială, Cloud și alte tehnologii emergente. În 2017 a fost inclus în Forbes 30 sub 30 și este autorul a trei cărți, cea mai recentă fiind „Corporația norilor” (Curtea Veche Publishing). Din 2016, Laurențiu scrie pe Forbes despre efectele legăturii tot mai strânse pe care o avem cu tehnologia.  În prezent lucrează în industria de FMCG și predă digital marketing la universități din țară și străinătate. Poate fi contactat pe LinkedIn.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii