M-am gândit mult în ultimul an la ce înseamnă, mai exact, o viață bună, o stare de bine. Mai precis, m-am gândit dacă definiția mea personală a unei vieți bune s-a schimbat în lumina situației cu care ne confruntăm deja de un an. Parcă cel mai lung an.
Prepandemie, mă gândeam că, pentru mine, o stare de bine înseamnă dragoste, familie, prieteni, împlinirea dată de un lucru bine făcut. Înseamnă proiectele frumoase, inovative, spectaculoase, imposibile, care se transformă, parcă miraculos, în reviste și evenimente la Forbes România. Înseamnă credința de a merge mai departe, chiar când e drumul tare greu. Înseamnă recunoștința pentru fiecare clipă în care ești în viață, sănătos, înconjurat de dragoste. Înseamnă „încăpățânarea” de a nu renunța la principiile tale, chiar dacă acest lucru înseamnă că pentru moment pierzi. Dar îți câștigi sufletul, cea mai mare comoară posibilă.
Ce mai însemna, pentru mine, starea de bine? Bucuria de a fi în natură, de a călări pe Steward, de a face plimbări lungi prin Cișmigiu pândind ghioceii și toporașii. Bucuria de a bea o cafea cu o prietenă bună și de a vorbi multe lucruri serioase, după care să o cotim brusc spre niște pantofi sau o geantă care, evident, nu merită banii (niciodată nu merită banii, dar ce contează?). Bucuria de a primi mesaje romantice de la soțul meu și de a-l asculta pe copilul meu povestindu-mi despre cum a fost la școală și spunându-mi că sunt o mamă perfectă. Bucuria de a vedea locuri noi, de a privi marea sau oceanul cu o carte în mână.
S-a schimbat ceva? Nu. La fel gândesc, doar că sunt mai recunoscătoare. Mai prezentă. Mai înțeleaptă – sper din toată inima. Și încerc să vorbesc mai puțin și să ascult mai mult. Să-mi număr binecuvântările, așa cum spun englezii.
Îmi doresc să ne bucurăm mai mult anul acesta. Pentru că prilejurile de bucurie sunt aici, în viața noastră. Trebuie doar să deschidem ochii.
#sătrăimfrumos
